Search

Se afișează postările cu eticheta wikileaks romania distrugerea statului roman. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta wikileaks romania distrugerea statului roman. Afișați toate postările

marți, 16 aprilie 2013

Fostul şef al CIA, responsabil de răpirea jurnalistului Ovidiu Ohanesian?

Comentariul apartine dlui colonel (rez.) Valentin Vasilescu, pilot de aviaţie, fost comandant adjunct al Aeroportului Militar Otopeni, licenţiat în ştiinţă militară la Academia de Înalte Studii Militare din Bucureşti-promoţia 1992, despre „jocurile murdare” ale CIA.
„După 15 luni de investigaţii, jurnaliştii de la The Guardian şi BBC-secţia arabă au realizat un reportaj de 51 de minute în care au adus dovezi serioase că pe timpul ocupaţiei americane, generalul David Petraeus a folosit veterani specializaţi în războiul “murdar”, aparţinând forţelor pentru operaţiuni speciale ale SUA, pentru constituirea şi dirijarea unor unități paramilitare irakiene, în misiuni de comando, soldate cu asasinate şi răpiri.
Read more >>

marți, 1 ianuarie 2013

Fraudele uriaşe de la Loteria Română, pe masa DNA

Zeci de milioane de euro reprezintă fraudele pe care auditorii Curţii de Conturi a României le-au constatat la Compania Naţională Loteria Română SA (CNLR), comise în timpul mandatului de preşedinte-director general al pedelistului clujean Gheorghe Benea, personaj aflat în trena premierului de tristă amintire Emil Boc. Conform unor specialişti din Ministerul Finanţelor, acţionarul la CNLR în numele Statului Român, niciodată pagubele produse acestei companii nu au fost atât de mari şi, mai ales, nu a fost atât de evidentă decizia managerilor CNLR de a frauda şi de a falimenta Loteria precum în mandatul lui Benea şi a găştii sale portocalii!
Read more >>

duminică, 2 decembrie 2012

Banii dumneavoastră, prăduiţi de PDL - raport al Curţii de Conturi


Autoritatea de Audit din cadrul Curţii de Conturi a României a stabilit că numai în primele trei luni ale acestui an zeci de milioane de euro au fost prăduiţi prin gestionarea frauduloasă a proiectelor de către ministerele conduse de Elena Udrea şi Anca Boagiu, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) şi, respectiv, Ministerul Transporturilor (MT). Chiar dacă cele două preotese băsesciene au fost înlocuite, de la începutul luni martie, de profesorul de atletism Cristian Petrescu, la MDRT, şi de Alexandru Nazare, apropiatul Ancăi Boagiu, la Transporturi, afacerile cu fonduri europene în favoarea pedeliştilor au continuat cu aceeaşi osârdie . 
Read more >>

joi, 22 noiembrie 2012

DNA a început vânătoarea de USL-işti?

O ştire bombă a zguduit liniştea zilei de joi: deputatul PSD de Dâmboviţa, Ion Stan, a fost ridicat de DNA şi adus la audieri. RTV susţine că este vorba de acuzaţii de trafic de influenţă. Ion Stan a făcut în parlament o serie de dezvăluiri incendiare, ultima referindu-se la implicarea lui MRU în muşamalizarea cazului Teo Peter.
RTV: Ion Stan, dus la audieri la DNA
RTV a ieşit joi la ora 15.00 cu următoarea ştire: „Vicepreşedintele comisiei SRI, deputatul PSD Ion Stan, a fost ridicat de procurori şi dus la audieri la DNA. 
Read more >>

joi, 5 aprilie 2012

Distrugerea Sistemului National de Sănătate continuă... MRU e direct implicat!

Firma Petromed Solutions este pregătită să preia serviciul de ambulanţă, care are un buget de 4,5 miliarde euro.
Ne amintim că scandalul politic declanşat de Traian Băsescu, care a dus la demisia dr. Raed Arafat, era legat de intenţia de privatizare a serviciului public de ambulanţă, în care era în joc bugetul acestuia, în valoare de 4,5 miliarde de euro. S-a spus atunci că mai multe firme apropiate Puterii erau deja pregătite să preia această activitate, ceea ce a inflamat opinia publică, ducînd la puternicele mitinguri de protest din numeroase oraşe ale ţării.
Cu toate acestea, nimeni nu a bănuit care erau adevăratele jocuri de culise ale acestei uriaşe afaceri în care este implicată familia actualului Prim-ministru Mihai Răzvan Ungureanu.Soţul - şef la SIE, soţia - administrator la OMV
Read more >>

joi, 26 ianuarie 2012

Cristian Diaconescu - un securist la Ministerul Afacerilor Externe

Avem ministru de externe sub... acoperire. În urmă cu un an, „diplomatul" Cristian Diaconescu se trezise, peste noapte, candidat la Primăria Capitalei. Fostul ministru al justiţiei a fost pus, astfel, într-o postură total nepotrivită cu gradele şi pregătirea sa. Presa Cotroceniului l-a atacat preventiv, cu note, fişe şi rapoarte scoase din arhivele Securităţii, cariera postdecembristă a diplomatului Diaconescu fiind trecută cu vederea. Membru în Misiunea Permanentă a României la OSCE, începând cu 1990, purtătorul de cuvânt pesedist mai avea o calitate de care puţină lume ştie.
Read more >>

joi, 22 decembrie 2011

Un atac devastator la sănătatea românilor: Noua "Lege a Sănătăţii" lasă cetățenii să moară cu zile!

Articol preluat de pe Surse.org
Ocupati cu pregatirile pentru Craciun si Revelion, nemultumiti de problemele zilnice ale unei vieti din ce in ce mai scumpe si mai grele, - cetatenii romani nu-si dau seama ce ii asteapta cat de curand. Despre ce e vorba? Despre noua Lege a Sanatatii...
Read more >>

luni, 11 iulie 2011

România finanţează MOSSAD-ul? (IV)

Băsescu a răspuns astfel unui ziarist care l-a întrebat dacă România va pune la dispoziţia Israelului baze militare şi spaţiul său aerian în cazul unui conflict cu Iranul. Aceste fraze confirmă fără putinţă de tăgadă cine este stăpînul şi cine este sluga. Dar şi afaceriştii israelieni s-au bucurat de sprijin românesc. Şi nu oricum, ci de la cel mai înalt nivel. O dovedeşte situaţia incredibilă a aceluiaşi Philip H. Bloom, menţionat mai sus.
Read more >>

sâmbătă, 9 iulie 2011

România finanţează MOSSAD-ul? (III)

În afară de faptul că, într-adevăr, sistemul SOCAT este în prezent introdus în toată tehnica militară aeropurtată românească (cu majora contribuţie a fostului ministru al Apărării din România, evreul mason Victor Babiuc), mai este un element demn de semnalat, şi anume faptul că un procent însemnat al afacerilor firmei Elbit vizează ţara noastră. În plan intern, majoritatea acestor afaceri au avut caracter infracţional şi s-au lăsat chiar cu condamnări pentru unii responsabili români (vezi Afacerea PUMA/I.A.R. Ghimbav – elicoptere militare, Afacerea AEROSTAR Bacău – avioane militare), dar ele nu au fost stopate, ci se desfăşoară şi în prezent în favoarea Israelului. Pe lîngă acestea, mai sînt de consemnat şi alte cîteva dintre „ciudatele” afaceri ale Ministerului Apărării din România, respectiv achiziţii din Israel.
Read more >>

vineri, 8 iulie 2011

România finanţează MOSSAD-ul? (II)

Pentru atingerea acestor deziderate, politicienii şi staff-urile Serviciilor Secrete din Israel şi Turcia ar fi declanşat o adevărată ofensivă, în scopul fărîmiţării statelor naţionale din Balcani, prima victimă fiind fosta Republică Socialistă Federativă Iugoslavia. În paralel, cu acordul tacit al S.U.A. şi al Germaniei, se acţiona împotriva României, prin instigarea la obţinerea autonomiei Ardealului. Totuşi, în concepţia Serviciilor Secrete din cele două ţări, în acest acord (Axa strategică Ierusalim-Ankara) urmau să fie incluşi şi Bucureştii. În ceea ce priveşte România, Israelul era interesat atît de porturile strategice de la Marea Neagră (fie chiar şi pentru trupele americane), cît şi de viitorul spaţiu de complementaritate al Transilvaniei.
Read more >>

România finanţează MOSSAD-ul? (I)

Concomitent cu distrugerea Serviciilor Secrete româneşti, se constată o tot mai mare prezenţă pe teritoriul României a unor forţe speciale externe care şi-au infiltrat agenţi în mai toate sectoarele strategice, inclusiv la nivel decizional. „Democraţiilor” vestice le-a stat în gît securitatea română pentru că, atîta timp cît a funcţionat contraspionajul autohton, acestea nu prea au avut curajul să acţioneze de o manieră atît de evidentă cum o fac astăzi. Şi pentru că aceasta trebuia să dispară definitiv, au forţat pînă la absurd factorii decizionali de după 1990 să se dispenseze de toate cadrele de informaţii active din perioada anterioară.
Read more >>

marți, 21 iunie 2011

Oferta lui Băsescu: o nouă regiune secuiască plus 400 milioane euro pentru UDMR

Surse: Luni seara, în jurul orelor 21, la Cotroceni, Traian Băsescu a strîns în jurul lui toţi consilierii, care pot contribui la aplanarea scandalului declanşat de ideea reorganizării administrative a României. De la discuţie nu au lipsit consilierul prezidenţial Peter Eckstein Kovacs, ministrul  Muncii Sebastian Lăzăroiu, Elena Udrea, iar la orele 22 a apărut chiar Emil Boc.
Read more >>

miercuri, 8 iunie 2011

SURSE : E posibil ca armata sa nu accepte reorganizarea teritorial-administrativa

SURSE : E posibil ca armata sa nu accepte reorganizarea teritorial-administrativa - part. 1

Basescu s-ar fi intalnit duminica seara 5.iunie, cu membri ai conducerii PDL, La intalnire ar fi participat 16 lideri ai PDL, inclusiv premierul Boc. la care s-a adaugat ministrul Apararii, Gabriel Oprea si seful SRI. Discutiile au pornit de la o informare secreta, ajunsa la Cotroceni, in legatura cu existenta unei stari de "neliniste crescanda" in randul unor comandanti de divizion si cativa generali de stat major, a armatei din Transilvania si nu numai. Cei prezenti si-au exprimat neincrederea ca pot fi generali ai armatei care sa se implice in actul administrativ guvernamental, datorita interzicerii prin statutul cadrelor militate a implicarii in viata politica.
Read more >>

luni, 11 aprilie 2011

Situaţia Tezaurului de la Moscova şi alte întrebări...

1. Care e situatia Tezaurului de la Moscova?
1) La nivel oficial, adica de la stat la stat, situatia este complet înghetata, asta dupa gafa incredibila a lui Cristian Diaconescu din februarie 2009, când a mintit opinia publica cu informatia ca a discutat cu Lavrov despre reluarea lucrarilor Comisiei Mixte, dar, de fapt, tema Tezaurului nu a fost discutata la intâlnirea oficiala Lavrov - Diaconescu ! La nivel privat, situatia este înfloritoare ! Dar în favoarea altora, nu a românilor !
Read more >>

miercuri, 30 martie 2011

Surse: Americanii îi dictează lui Băsescu numele inlocuitorului lui Boc

Informator spunea...

Pierderea majorităţii în Parlamentul României este coşmarul lui Traian Băsescu. Luni dimineaţa, 28 martie a.c., la orele 8, la Vila Lac 2, s-a prezentat Sebastian Lăzăroiu pentru o discuţie pe care Traian Băsescu a cerut-o înainte de a se duce la Cotroceni. Basescu i-a cerut ca, în maximum două săptămîni, să rezolve problema majorităţii pierdute de PDL la Senat. În caz contrar, Băsescu este forţat să joace cartea premierului tehnocrat.
Read more >>

luni, 28 martie 2011

Ambasada USA extrem de preocupată de centrala de la Cernavoda

Recititi cu atentie articolul Cat de sigura e centrala de la Cernavoda? si apoi studiati si ceea ce spune Wikileaks.org despre problemele reale ale acestei centrale...

Echipa de interventie de la centrala nucleara de la Cernavoda, formata din numai sapte oameni, nu ar face fata unui dezastru, se arata în cablogramele Wikileaks.
Read more >>

duminică, 20 martie 2011

Cât de sigură e centrala de la Cernavoda?

Autoritatile statului asigura populatia Romaniei ca Centrala Nuclearoelectrica (CNE) Cernavoda nu prezinta nici un fel de pericol * Cu toate acestea, exista voci ce glasuiesc altminteri, atat in tara cat si in strainatate * Canada, care a realizat reactoarele de tip CANDU, le-a scos sau este pe cale sa le scoata din uz, cu costuri astronomice, datorita functionarii lor cel putin necorespunzatoare * Asta pentru ca, la toate cele 22 de astfel de unitati nucleare, au avut loc accidente si incidente * In 2008, Guvernul a alocat banii necesari studiului de fezabilitate pentru cea de-a doua centrala nucleara, care va fi construita pe teritoriul tarii noastre * In paralel, va fi demarata investitia pentru reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda, care se ridica la peste 2,2 miliarde de euro, fara a se lua in calcul costurile de finantare si cresterea preturilor la materialele de constructie
Read more >>

luni, 28 februarie 2011

Biografii "celebre": azi, Stolojan si... Dan Voiculescu

O banala radiografie a actualei puteri politice si economice din România scoate la iveala realitatea hâda. Tara noastra este în continuare condusa de politruci comunisti, sau de copiii acestora, stâlpi de baza ai CC al PCR. Partidul Comunist a revenit la putere într-o tara deja membra UE si NATO, într-un mod mai mult decât diabolic.
Read more >>

duminică, 27 februarie 2011

Introducere la "Raportul asupra evenimentelor din 13-15 Iunie 1990"

Noi, cei ce inca ne mai aducem aminte de evenimentele din decembrie 1989 si de "Fenomenul Piata Universitatii", de acea manifestatie maraton, comemoram acele evenimente tragice petrecute cu 20 de ani în urma. Atunci, oameni de toate vârstele sau profesiile, indiferent de gradul de cultura, timp de 52 de zile au manifestat pasnic împotriva restauratiei impusa de Ion Iliescu si acolitii lui, dupa ce românii vazuse un licar de speranta atunci în decembrie 1989, când crezuse ca au terminat cu regimul comunist ce-i înrobise timp de 45 de ani.
Read more >>

miercuri, 23 februarie 2011

Abuzuri incredibile in Justitia Română

Va prezentam un caz de hartuire judiciara savarsit de procurorii Gheorghe Stan si Marius Iacob de la Parchetul Inaltei Curti – Sectia de urmarire penala si criminalistica, precum si de catre judecatorii Elena Ursulescu si Petre Popescu de la Curtea de Apel Bucuresti. Un om de afaceri roman – Adrian Petre (foto) a fost trimis in judecata la 28 ianuarie 2009 prin Rechizitoriul nr. 932/P/2008 al Parchetului Inaltei Curti (vezi facsimil) semnat de procurorul Gheorghe Stan si verificat de seful sau Marius Iacob,
Read more >>

Surse.org Blog Un Proiect Open Source

Surse.org Blog Un Proiect Open Source