Situaţia Tezaurului de la Moscova şi alte întrebări...

1. Care e situatia Tezaurului de la Moscova?

1) La nivel oficial, adica de la stat la stat, situatia este complet înghetata, asta dupa gafa incredibila a lui Cristian Diaconescu din februarie 2009, când a mintit opinia publica cu informatia ca a discutat cu Lavrov despre reluarea lucrarilor Comisiei Mixte, dar, de fapt, tema Tezaurului nu a fost discutata la intâlnirea oficiala Lavrov - Diaconescu ! La nivel privat, situatia este înfloritoare ! Dar în favoarea altora, nu a românilor !
Proiectul restituirii Tezaurului a fost predat de rusi, în februarie 2006, catre firma olandeza Ajeka Investment Bergambacht B.V., cu indicatia ca Tezaurul, mai exact proiectul „componentei de metale pretioase” sa fie predat, integral, adica 93,4 tone de aur, catre BNR. Pâna în noiembrie 2006 olandezii au facut mai multe oferte catre BNR, prin adrese înregistrate la registratura BNR, prin care olandezii ofererau cele 93,4 tone de aur, fara comision, fara discount si fara nici o pretentie financiara din partea BNR sau a statului român, dar BNR - ul nu a raspuns la nici una din ele ! Atunci olandezii au deschis în decembrie 2006 o procedura judiciara, prin Ministerul Justitiei din Olanda, care a decis sa actioneze prin trei cai diferite, astfel: au deschis o procedura de solicitare de înfiintare, catre Ministerul Justitiei din România, a unei comisii rogatorii româno-olandeze, prin Procuratura din Rotterdam si Tribunalul din Dordrecht. Ministerul Justitiei din România însa a respins, în doua rânduri aceasta solicitare. A doua cale a fost prin ambasada României de la Haga. Olandezii au predat actele originale de restituire a Tezaurului ambasadorului României din Olanda, dar acesta a returnat olandezilor, dupa 7 zile, actele originale, motivând ca proiectul respectiv este un proiect privat, iar ambasada României nu poate accepta imixtiunea într-un proiect privat ! Ulterior ambasadorul român din Olanda a fost ridicat in functie, el devenind secretar de stat la MAE ! A treia cale a fost prin DHL, procuratura din Rotterdam trimitând setul de acte direct catre Mugur Isarescu. Acesta a semnat de primire dar n-a dat curs solicitarii olandezilor, astfel ca dupa trecerea termenului legal de 30 de zile, stabilit de Tribunalul din Dordrecht, olandezii au intrat, legal, în posesia „refuzului oficial” al autoritatilor românesti de a prelua cele 93,4 tone de aur. Cu acest „refuz” în mâna lor olandezii au primit o parte din aurul BNR – ului, l-au gajat apoi în favoarea unor banci elvetiene, au luat un credit nesperat de mare, cu care au construit doua spitale, o cresa, o gradinita, o scoala pentru infirmi si vreo 4 complexe de camine si locuinte sociale, toate în Olanda, în parteneriat cu diferite consilii locale si municipale din Olanda. Toate documentele care certifica aceste lucruri sunt publice si pot fi consultate liber.

2. Ce se mai aude despre datoria Germaniei?

2) Descoperirea lui Radu Golban a facut ceva vâlva, dar cei care s-au speriat cel mai tare de consecintele acestei descoperiri au fost germanii, care au tratat problema foarte serios. Românii însa au aruncat problema în derizoriu, nedorind sa supere pe unul din factorii decizionali ai Comisiei Europene. De aceea, cu 7 zile înainte de vizita lui Angela Merkel la Bucuresti, cei doi ministri de externe ai României si Germaniei, au semnat un „Addendum” la „Nota de Discutii” pe care Angela Merkel ar fi urmat sa le aiba în România cu autoritatile de la Bucuresti si Cluj, prin care asa-zisa problema a creantei BNR fata de Casa Germana de Compensatie sa nu fie abordata de ambele parti, cel putin pâna la încheierea actualului mandat de presedinte al lui Traian Basescu ! O cursa abil tesuta de ambele servicii de informatii de la Berlin si Bucuresti, fiindca aceasta creanta nu mai poate fi solicitata Germaniei dupa anul 2012, când se va prescrie ! Factorul de decizie în aceasta problema a fost Traian Basescu, care a preferat sa obtina sprijinul decisiv al Germaniei în obtinerea aprobarii ajutorului Germaniei pentru intrarea României în spatiul Schengen, în aprilie 2011, contra renuntarii la tema soldului. Singura problema ramasa nerezolvata o constituia încapatânarea si îndârjirea lui Radu Golban în dovedirea realitatii acestei teme. Omul trebuia compromis, într-un fel sau altul. Dar era mai greu, fiindca omul e curat, n-are trecut dubios, n-are probleme cu justitia, nu are amante si nici vicii ascunse. Vazând ca Radu Golban e cam „prea insistent” serviciile noastre, în cooperare cu serviciile de informatii germane, i-au întins o cursa lui Radu Golban. L-au chemat la Bucuresti, l-au plimbat pe la televiziuni, pe la Presedintie, BNR si Ministerul Finantelor, dupa care i-au aruncat „nada” si i-au propus, prin portavocea Cotrocenilor, recte Radu Moraru, sa devina consilier al lui Ialomitianu la Ministerul Finantelor, urmând ca apoi însusi Radu Golban sa rezolve problema soldului, din postura de consilier al Ministrului Finantelor ! Se spera ca, în acest fel, Radu Golban ar fi lucrat sub controlul zilnic al serviciilor românesti, fiind apoi mult mai usor de „corupt”. Radu Golban, nefiind la curent cu manevrele serviciilor specializate în astfel de diversiuni subtile, a muscat momeala si a revenit urgent la Bucuresti, asteptând sa-si ia postul în primire. Dar între timp a intervenit acordul lui Basescu cu Merkel si varianta compromiterii lui Radu Golban nu-si mai avea rostul, fiind considerata o pierdere colaterala, neimportanta. Asa ca totul a cazut, iar Ialomiteanu a primit ordin sa-l respinga imediat pe Radu Golban, „sa-i dea cu flit”, chiar în prima zi lui „de munca” la minister. Sigur ca totul a fost o strategie esuata, dar Radu Golban nu a gustat „gluma” si acum se razboieste cu Radu Moraru pentru a-l face pe acesta sa-i plateasca daunele suferite. În ceea ce priveste soarta acestui sold problema nu mai poate fi rezolvata la nivel de state, deoarece întelegerea Basescu – Merkel a pus capac acestei teme. Singura varianta ramasa ar fi una non-oficiala, poate una a societatii civile, eventual a implicarii unor mari firme internationale de recuperari de daunesi creante, dar sansele sunt extrem de mici, fiindca timpul ramas pâna în 2012 este foarte scurt.

3. Ce s-a întâmplat între 1947 si 1953 cu cele 150 de tone de aur care au disparut?

3) N-au disparut deloc !

 Iata ce citim AICI...

În septembrie 2007, guvernato­rul BNR, Mugur Isarescu, a afirmat ca a devenit superstitios când, du­pa 1990, rezerva de aur a bancii centra­le a crescut rapid, având în vedere ca, în istorie, situatia Româ­niei se complica atunci când cantitatea de aur depasea 100 de tone. Guver­na­to­rul a adus în discutie mo­mentul cedarii tezaurului Ro­mâ­niei catre Ru­sia, pentru proteja­re, precum si pro­ble­mele economice ale tarii dupa Al Doilea Raz­boi Mondial. „Înainte de razboi am avut neinspiratia sa ducem aurul la rusi, pentru protejare. În perioada interbeli­ca, rezerva a atins vârful istoric de 220 de tone de aur si apoi am pa­tit-o, iar în 1953 rezerva era doar de 20-30 de tone de aur. Nu l-am mai pierdut ca în Primul Razboi Mon­dial, ci altfel, platind datoriile“, a spus Isares­cu. El a mentionat ca, dupa ce a preluat postul de guvernator, a coborât sa vada rezerva de aur a BNR, preci­zând ca imaginea aceea este una pe care nu poate sa o uite. Guverna­to­rul facea aceste afirmatii într-o pre­le­gere având ca te­ma argumentele pro si contra u­nui sistem bazat pe eta­lo­nul aur, în cadrul careia Isa­res­cu pu­nea la în­doiala calitatea aurului de „scut“ îm­potriva inflatiei. Deci, dupa spusele lui Isarescu, s-au platit datoriile. Care datorii, veti întreba ? Pai cele ale României, ca urmare a Tratatului de Pace din februarie 1947. Un articol extrem de sugestiv, tot al lui Radu Golban, explica pe larg toate aceste obligatii de plata ale statului român. Daca nu ma însel articolul se referea la rolul sovromurilor in tara noastra.

4. BNR a fost o entitate privata pâna la razboi, acum este o entitate publica. Cum au fost compensati fostii actionari?

4) Niste precizari, tot din rapoartele BNR: Legea de înfiintare a Bancii Nationale a României, sub forma de societate anonima cu participarea statului, reproduce, cu unele modificari, modelul de organizare a Bancii Belgiei. Prin legea de functionare si statutul adoptat în 1880, Banca Nationala a României este o banca privata deplin autonoma în exercitarea functiilor de emisiune si reglementare a creditului. Aidoma corespondentelor sale din Europa, BNR exercita privilegiul de emitere a bancnotelor convertibile în metal pretios (ca mijloace de plata legale, echivalente în prerogative cu moneda statului), pe baza rescontarii efectelor comerciale oferite si garantate de bancile comerciale. Astfel, BNR îsi exercita rolul de centrala a creditului comercial, al carui pret îl orienteaza prin fixarea ratei scontului. Capitalul bancii a fost stabilit la 30 milioane lei, din care 12 milioane depusi la înfiintare, suma considerata suficienta în acel moment pentru a asigura functionarea institutiei, particularii participând cu 2/3, iar statul cu 1/3. Ulterior, legea organica a Bancii Nationale a României va fi modificata în functie de situatie. În 1901, statul îsi vinde participarea la actionarii existenti, pâna în anul 1929 BNR functionând cu capital exclusiv particular, dupa care statul va reveni la participare. Însa, în permanenta BNR va functiona ca institutie pe deplin autonoma, exercitându-si prerogativele cu care a fost investita în colaborare, de pe pozitii de egalitate cu statul, pentru a raspunde, potrivit cu împrejurarile, multiplelor cerinte ale evolutiei economice si politice a societatii românesti. Aranjamentele dintre stat si banca sunt precizate prin conventii, ale caror rezultate sunt negociate pentru a fi reciproc avantajoase. Articolul 11 al Legii de înfiintare a BNR specifica: “Banca va face serviciul de casierie a Statului, fara nici o indemnisare în conditiunile stabilite prin o lege speciala”. Anterior efectuate prin intermediul bancherilor, platile în strainatate pentru achitarea anuitatii datoriei publice sunt, de asemenea, efectuate prin Banca Nationala. Banca a fost autorizata sa cumpere fonduri publice românesti, scrisuri funciare si alte valori garantate de stat pâna jumatate din capitalul social varsat (Prin Legea din 1882, egala cu capitalul social varsat.). “Aparând pe piata în calitate de cumparatoare de obligatiuni ale statului, banca de emisiune sprijinea cursul obligatiunilor si, în felul acesta înlesnea guvernului procurarea de bani prin împrumuturi publice.” De asemenea, banca avea dreptul de a sconta bonuri de tezaur, în limita a 1/5 din capitalul social varsat. Primul împrumut pe bonuri de tezaur acordat de Banca Nationala a României (4.000.000 lei) a fost efectuat de catre stat pentru acoperirea varsamântului partii din capitalul bancii pentru care subscrisese. O importanta operatie a BNR a reprezentat-o retragerea din circulatie a biletelor ipotecare emise în baza Legii din 12 iunie 1877, prin înlocuirea cu propriile bancnote, contravaloarea acestora fiind scutita de garantia portofoliului de scont sau de acoperirea metalica. Utilizând serviciile bancii, statul a putut sa evite vânzarea masiva a mosiilor statului, care reprezentau acoperirea biletelor emise în 1878, iar BNR a evitat cheltuielile de emisiune. Ulterior, statul a rascumparat biletele ipotecare stocate la BNR prin produsul unui împrumut acordat în acest scop chiar de catre banca, a carui restituire a fost esalonata pe 27 de ani. În 1901 statul obtine din partea BNR un avans de 15.000.000 lei fara dobânda, restituibil în 30 de ani, bancnotele emise în acest scop fiind scutite de acoperirea metalica.

5. Care este suma exacta pe care o are BNR în rezerva, dupa ce eliminam banii bancilor comerciale si datoriile?

5) Suma exacta este cam greu de contabilizat, dar ea se poate estima undeva între 2,2 si 2,3 miliarde de Euro. Doar atât, din pacate.

6. Care este motivul pentru care întrunirea "Trilateralei" a avut loc la Bucuresti?

6) Unul din motive îl constituie condescendenta factorilor decizionali ai „Trilateralei” fata de serviciile aduse, de-a lungul timpului, de Mugur Isarescu. Mugur a cerut mai mereu membrilor board-ului sa ia în calcul organizarea la Bucuresti a unei astfel de întâlniri. El a fost mai tot timpul amânat, dar dupa ce BNR a decis achizitionarea de bonduri FED abia atunci s-a luat decizia de a organiza una din sedintele „trilateralei” la Bucuresti. Mai sunt si alte motive, dar ele nu pot fi devoalate. Nu înca !

7. Care este cantitatea de aur aflata în tara? Cât si unde se afla restul din rezerva de aur?

7) În scripte BNR are 103,7 tone de aur. Din care 61,9 la Londra, 34,8 la Zurich si Geneva, iar restul la Bucuresti. Pentru aceste cantitati aflate în strainatate BNR primeste o dobînda de 4 % pe an, calculata la valoarea medie lunara a aurului de la bursa din Londra. Este o procedura corecta si legala a BNR-ului, fiindca întretinerea, paza si asigurarea stocului de aur costa al naibii de mult. Astazi o tona de aur costa 10.000 Euro / luna, doar ca s-o depozitezi, s-o asiguri si s-o pazesti în spatii bine definite, aflate sub control international. Daca ar fi ca BNR –ul sa decida depozitartea celor 103,7 tone de aur doar în beciurile sale de la Bucuresti, ar însemna sa cheltuiasca cam 1.037.000 Euro / luna ! Ar fi o prostie sa procedezi astfel, asa ca BNR – ul a luat o decizie corecta si înteleapta de a depozita o mare parte din aur în strainatate, cu beneficii pentru ea si în conditii de garantie depline.

8. De ce am cumparat bonduri americane?

8) Cea mai grea întrebare… Nu fiindca nu stiu raspunsul, ci fiindca adevarul, daca ar fi spus integral, ar produce mari bulversatii financiare pe piata politica si economica româneasca. Partial pot sa spun doar câteva lucruri: Isarescu a fost nevoit sa ia o astfel de decizie, salvând practic România de la faliment. Nu a vrut s-o faca, dar n-a avut încotro ! Politicile guvernamentale ale ultimilor 3 ani (mai ales din 2008 si 2009) au fost … catastrofale. Vocea lui Isarescu n-a contat în fata decidentilor politici din ultimul an de mandat al lui Tariceanu si al primului an de mandat al lui Boc. Din pacate actiunea de cumparare de bonduri americane a fost supapa care a permis României sa obtina banii de la FMI si, mai ales, sa aloce o parte importanta din ei catre fondul de salarii si pensii, lucru de neacceptat pâna azi de nici un alt acord între FMI si oricare alta tara din lume ! Isarescu este cel care a salvat tara, realmente, de la faliment !

Sunt singurele raspunsuri pe care le-am primit, fara 3 surse, asa ca trebuie tratate ca atare. N-am sa comentez. Astept raspunsurile oficiale.
Sursa: Surse.org