Search

joi, 22 martie 2012

De la marea coruptie, la cea... "MICA"? Ce se intamplă in orasul Buftea?

La data de Feb 29, 2012 08:20 PM am primit la rubrica Materiale si comentarii de la cititori urmatorul mesaj:

"Am vazut ca va ocupati si de asa numita "mica coruptie" asa ca va rog sa investigati si cazul primarului orasului Buftea Ion Stoica. Exista nenumarate articole in presa scrisa sau online despre afacerile necurate cu terenuri ale sale si despre modul cum sifoneaza banul public de la bugetul local prin firme controlate de apropiatii sai Florea Florian, Nita Costel ( zis Fifi), Stoica Marin, Gabriel Adrian și Petru Valentin Bîrceri ca sa-i amintim numai pe cei mai importanti. Acestia beneficiaza de contracte preferentiale si acordate fara licitatie sau cu licitatii aranjate "in familie" pentru asfaltare, borduri, locuri de parcare, reabilitari de drumuri si obiective de interes public, deszapezire, etc.

Va dau doar cateva lincuri din expresul de buftea, jurnalul de ilfov, buftea.org ca sa cercetati despre adevarata caracatita mafiota de la Buftea, sub obladuirea primarului Stoica Ion, care mai ales de cand a parasit partidul cu care a castigat (PRM) si a trecut in barca puterii la UNPR, trage sforile in oras la concurenta cu alt mafiot local pedelist, George Pistol despre care veti gasi tot pe net articole care va vor face parul maciuca!"
--------
Deoarece RomaniaLeaks.org s-a ocupat si in trecut de asa-numita mica corupţie ( mai corect numita corupţie la nivel local in acest caz),- vezi materialul "De la marea coruptie, la cea... "MICA"? Ce se intampla in comuna Băişoara , Cluj?" (click pe link pentru detalii) am facut unele cercetari si suntem in masura sa va prezentam cateva materiale despre situatia existenta in orasul Buftea situat in Judetul Ilfov, la cativa kilometri de Bucuresti.
Cele mai multe articole postate in presa locala, - ne referim aici la Expresul de Buftea, Jurnalul de Ilfov si Vuvuzela Ro | Blog de Buftea, ca sa amintim numai cateva dintre siteurile care au semnalat aceste aspecte de-a lungul vremii, - vorbesc despre o adevarata Mafie la nivel local, o Mafie implicata in afaceri necurate cu terenuri, utilitati de interes local, atribuiri de contracte din banii publici , evaziune fiscala si multe altele....
In mod constant apar cateva nume ale unor importante personaje din administratia locala: Constantin Bălălău, fost senator PDL, apoi primar al orasului Buftea, personaj actualmente decedat, Ion Stoica care exercita in prezent functia de primar si care a fost ales pe listele PRM, acum fiind partizan al UNPR, - partidul condus de controversatul general Gabriel Oprea, partid format din transfugii de la PSD, PNL si care sprijina Regimul Băsescu si George Pistol, consilier judetean PDL, mare latifundiar in Ilfov.
Aducem in atentia cititorilor cateva articole si citate semnificative din acestea. Unele articole au in cuprinsul lor si reportaje filmate:
DNA şi Mafia terenurilor din Ilfov.... după primarii din Jilava şi Snagov... CINE urmează?
"Va mai aduceti aminte articolul:
Cred ca nu e cetatean cat de cat informat, din orasul Buftea, - care sa nu stie cum anume s-au facut unele averi din minunata noastra urbe...
Evident, lumea vorbeste insa nu are probe. Probele le au procurorii de la DNA. Vedem in zilele din urma cum masinaria justitiei s-a pus in sfarsit in miscare si avem cu totii sparanta ca nu se vor opri la primarii arestati deja, - ma refer la cei din Jilava si Snagov si nici la vicepresedintele Consiliului Judetean Ilfov."
Ce rol are Pistol in toată treaba asta? Dacă urmarim materialele video, daca plecăm urechea la ce vorbeste tot targul, - atunci STIM ca mai devreme sau mai tarziu, trebuie sa-i vina randul si acestuia.
Gheorghe Pistol, consilier PDL judeţean de Ilfov, deţine împreună cu familia sa 650 de hectare de teren, cu 200 mai mult decât familia lui Gigi Becali. Gheorghe Pistol îşi foloseşte rudele ca paravan pentru tranzacţii imobiliare. Mama sa are 120 de hectare de teren, iar sora- 58. 
Mâna dreaptă a baronului PDL de Ilfov, Cristache Rădulescu, consilierul judeţean Gheorghe Pistol (38 de ani) este unul dintre cei mai mari latifundiari din zona Capitalei. Proprietăţile sale imobiliare sunt răspândite în judeţele Ilfov şi Dâmboviţa, mai cu seamă în zona oraşului Buftea. Personaj discret, Pistol preferă să-şi conducă afacerile din umbră, cel mai adesea sub paravanul unor apropiaţi. O mare parte dintre terenuri  au fost donate sau cumpărate pe numele mamei, Ioana Năstase, şi al surorii lui, Margareta Pistol. Aceasta din urmă face parte din Organizaţia de femei a PDL Buftea. Cu cele 650 de hectare de teren ale familiei sale, Gheorghe Pistol l-a depăşit chiar şi pe finanţatorul Stelei, Gigi Becali, despre care se spune că deţine 450 de hectare de teren în nordul Capitalei, în Voluntari.
Avere impresionantă
În evidenţele Primăriei Buftea, sora lui Gheorghe Pistol, Margareta, (42 de ani) figurează cu 107 terenuri, în suprafaţă totală de peste 58 de hectare. Mama, Ioana Năstase (63 de ani), este şi mai "avută", aceasta deţinând 199 de terenuri, în suprafaţă de aproximativ 120 de hectare. La acestea se mai adaugă terenurile pe care Gheorghe Pistol a preferat să le lase chiar pe numele său. „Latifundiara" Ioana Năstase are o pensie modestă de 536 de lei. Modeste sunt şi locuinţele familiei Pistol. Ioana Năstase locuieşte, împreună cu fiica sa Margareta, la Buftea, într-un apartament de bloc. Consilierul judeţean Gheorghe Pistol preferă şi el traiul la bloc, fiind vecin de imobil cu mama şi cu sora sa.
Declaraţia de avere, din anul 2009, a consilierului judeţean Gheorghe Pistol l-ar face invidios până şi pe Gigi Becali. Pe cele opt pagini ale declaraţiei, Pistol a trecut nu mai puţin de 317 terenuri, cu suprafeţe cuprinse între 500 mp şi 45 de hectare de teren. La acestea se mai adaugă câteva imobile în care au funcţionat sau funcţionează firmele sale. Este vorba de Ing Construct SRL, Euro System SRL, Gun Computers SRL şi KDP Construct SRL. Cu excepţia ultimei firme, toate celelalte sunt în faliment. Multe dintre loturile de teren deţinute de familia consilierului judeţean au valoare foarte mare, aflându-se pe traseul viitoarei şosele de centură a Capitalei. "
-----------------
"Ion Stoica a încercat sa se acopere până peste cap de hârtii şi acte care să-l ţină departe de durerile de cap cu autorităţile…nu a reuşit. A descoperit jucăria denumită Serviciul Electronic de Achiziţii Publice şi de atunci o ţine langa că toate lucrările cu valoare de peste 15.000 € au trecut prin S.E.A.P. Asta este adevărat, numai că nici dracul nu ştie când primăria are vreo lucrare, sau vreo licitaţie în S.E.A.P, mai puţin băieţii isteţi care sunt anunţaţi şi dau fuga să “liciteze”. Aşa a câştigat si Construcţii Complete, despre care Ion Stoica pretinde că a fost contestată, dar a câştigat în instanţă.
Deşi datele din S.E.A.P sunt destul de îmbârligate, am reuşit să descoperim şi cum s-a încheiat primul acord-cadru dintre primăria Buftea şi Construcţii Complete, in anul 2009, adică primul an de domnie Stoica.  Durata contractului urma să se desfăşoare pe o perioadă de patru ani, iar primăria Buftea a dorit din start să lucreze cu o singură firmă, căreia să-I încredinţeze întreg contractul. Cunoscătorii ştiu de ce!
Autoritate contractanta: Primăria Oraşului Buftea
Număr anunţ de participare: 76897 / 07.05.2009
Denumire contract: Lucrări de reabilitare străzi, trotuare, realizare parcări, executări marcaje rutiere, montări guri de scurgere şi decolmatări şanturi pentru scurgerea apelor pluviale în oraşul Buftea ”
Stare procedura: Atribuită (în 20.10.2009 17:11)
Au fost înregistrate 6 oferte, iar câştigătoare a fost firma Construcţii Complete SRL. Valoarea estimativă a contractului a fost de 4.000.000 €, iar anunţul de distribuire are numărul 70468/20.10.2009.
Interesant este că la trei ani după încheierea contractului, datorită lucrărilor “de înaltă calitate” prestate de Construcţii Complete, primăria Buftea trece prin S.E.A.P un act adiţional, care nu înţelege nimeni de ce a mai fost trecut printr-un sistem de licitaţii dacă din start s-a anunţat că nu mai este nevoie de niciun anunţ de participare. Sau se înţelege că de fapt, primăria nu dorea niciun fel de competiţie şi actul adiţional urma să fie încheiat cu aceeaşi firmă, considerată “de casă”.
Astfel, Actul aditional nr.1 la acord cadru de lucrări nr.118/04.09.2009, cu o valoare de 8.692.000 €, a fost “câştigat” de Construcţii Complete SRL, care a “ofertat” fix 8.692.000 €. Firma se angaja să presteze în continuare “Lucrări de reabilitare străzi,trotuare,realizare parcări,executări marcaje rutiere,montări guri de scurgere şi decolmatări şanţuri pentru scurgerea apelor pluviale în oraşul Buftea”
 Despre calitatea lucrărilor, durabilitatea lor, sau gradul de mulţumire al cetăţenilor, nu mai este nevoie să scriem niciun rând. Ne întrebăm doar de ce o firmă a încasat aproape 13.000.000 € de la primăria oraşului, într-o perioadă de doar trei ani, timp în care lucrări similare au fost atribuite, pe raza localităţii, şi altor firme, tot “de casă”. Şi nu găsim decât un singur răspuns-întrebare: oare caţi € s-au întors în buzunarele lui Stoica?
Trebuie precizat că aici vorbim doar de costuri privind lucrările. Materia primă, piesele de schimb, bordurile, pavelele, ţevile şi alte acareturi au fost cumpărate separat, tot din banii beneficiarului. Şi nici granitul din piaţetă nu intră în acest calcul, acesta fiind achiziţionat de la SC. MARMOVEST SA. contra sumei de 220.248,98 Lei, adică 50.628 €. Şi nici instalaţia de fântâni arteziene nu intră în cei 13 milioane €, aceasta fiind achiziţionată de la AQUA DESIGN S.R.L contra sumei de 140.801 Lei (32.373 €). Şi pentru că vorbim de funie în casa spânzuratului, adică nemaipomenita piaţetă din faţa primăriei, cu care se tot mândreşte primarul Ion Stoica, în afara celor aproape 84.000 € cât au costat granitul şi fântânile, lucrarea s-a taxat separat, nefiind trecută prin S.E.A.P. Dar cum la lucrare au contribuit vreo două sau trei firme, putem deduce că s-au mai dus pe apa sâmbetei şi pe fumurile primarului, cel puţin încă 15-20.000 €. Însă refacerea piaţetei era necesară pentru a acoperi marea de pavele pe care le pusese Bârceli cu un an înainte, în primul an de mandat Stoica. Pavelele nu numai că se făcuseră praf, dar stăteau fix în faţa instituţiei şi le vedea tot oraşul."
"Stoica a născocit un contract-cadru valabil patru ani ( fix cât îi durează mandatul, dacă apucă finalul în funcție, nota red.) prin care o companie prietenă a primit plocon monopolul pentru lucrările edilitare din oraș.Smecheria născocită de Ion Stoica are darul de a elimina de la început orice competitor care ar avea ideea năstrușnică de a participa onest la vreo licitație pentru lucrări edilitare în Buftea. De ce să riști să stai prin instanțe cu licitațiile contestate, când poți foarte bine să semnezi un contract pe patru ani prin care parandărătul îți este asigurat fără dureri de cap? Probabil așa a gândit și marele edil din Buftea atunci când moștenind apucăturile predecesorului său (Dumnezeu să-l ierte!) a semnat contractul-cadru cu numărul 118, anunț de atribuire numărul 70468 din 20.10.2009, conform datelor de pe site-ul de licitații publice, cu societatea “Constructii Complete” S.R.L. Obiectul contractului, unul cât se poate de complet: “Lucrări de reabilitare străzi, trotuare, realizare parcări, executări marcaje rutiere, montări guri de scurgere şi decolmatări şanţuri pentru scurgerea apelor pluviale în oraşul Buftea”. Valoarea contractului-minune: 4 milioane de euro. Și asta fără TVA. Perioada de valabilitate a contractului este 04.09.2009 – 20.06.2012, iar cantităţile minime prevăzute în acesta, defalcate pe ani, sună așa: anul 2009: 62.317 mp., anul 2010:166.180 mp., anul 2011: 124.635 mp., anul 2012:62.318 mp. iar cantităţile maxime: anul 2009: 155.794 mp., anul 2010: 415.450 mp.,  anul 2011: 311.588 mp., anul 2012: 155.793 mp,. Ce este rău în asta, poate vă veți întreba. În afara faptului că miroase a șpagă de la o poștă, respectivul contract cadru încalcă separația puterilor în Republica Buftea din următoarele motive: procedura a fost demarată de către primarul Ion Stoica, cel care potrivit Legii nr. 215 din 2001 a administraţiei publice locale reprezintă autoritatea executivă la nivel local. Autoritatea deliberativă este însă, consiliul local. Astfel, potrivit art. 125 din aceeași Lege nr. 215 din 2001, a administraţiei publice locale, “consiliile locale pot contracta prin licitaţie efectuarea de lucrări şi servicii de utilitate publică, în limita sumelor aprobate prin bugetul local”. În consecinţă, atât aprobarea bugetului local cât şi contractarea unor licitaţii reprezintă atribute ale consiliului local, urmând ca hotărârile acestuia să fie puse în aplicare de autoritatea executivă, recte primarul. Cum e posibil să grevezi cea mai însemnată parte din bugetul local, pentru o perioadă de patru ani de capul tău, fără ca să expui acest lucru Consiliului Local, asta numai Stoica o poate explica atunci când va da cu subsemnatul la DNA. 

Contracte în disprețul legii
Mai mult, la sfârşitul anului 2011, din nou fără a avea aprobarea consiliului local şi înainte de aprobarea bugetului local, Primarul oraşului Buftea a încheiat un act adiţional la acordul cadru nr. 118 din 04.09.2009, prin procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, suplimentând astfel valoarea acordului cadru cu încă două milioane de euro și tot fără TVA (anunţ de atribuire nr. 119107 din 8.12.2011). Primarul oraşului Buftea justifică alegerea acestei proceduri în baza art. 252 lit j din OUG nr. 34 din 2006, menţionând că lucrările suplimentare sunt comandate în condiţiile stricte stabilite de direc­tivă. Atâta doar că art. 252 se referă strict la contractele sectoriale, enumerate în actul normativ sus menţionat, ca fiind în domeniile energie, apă, transport, poştă. Ori obiectul acordului cadru este cu totul altul și anume  „Lucrări de reabilitare străzi, trotuare, realizare parcări, executări marcaje rutiere, montări guri de scurgere şi decolmatări şanţuri pentru scurgerea apelor pluviale în oraşul Buftea”. Este inadmisibil ca o autoritate executivă, adică primarul, fără a avea acordul autorităţii deliberative, Consiliul Local, să atribuie cum vrea mușchii lui unei societăţi un contract cu o valoare de două milioane de euro, și încă prin act adițional la un contract cadru la fel de ilegal, încălcând astfel toate principiile prevăzute în legislaţia privind achiziţiile publice. Totalul plăților făcute (deocamdată) unei firme favorizate de soartă și de primar: șase milioane de euro, adică 1,5 milioane de euro pe an. "
--------------

Neluţu, se strânge laţu'?

joi, 16 februarie 2012


Alba-neagra cu loturile din “Cartierul Tieneretului”De când auzul fin i-a adus primele veşti despre niscaiva probleme cu procurorii anticorupţie, Ion Stoica, vajnicul primar al oraşului Buftea a tot căutat să-şi acopere urmele, ca pisica. A găsit soluţia salvatoare fugind în partidul celor cărora tătuca Gabriel Oprea le promite că nu vor mai fi monitorizaţi de servicii şi că ar putea scăpa basma...

Read more >>
---------------
va urma

6 comentarii:

  1. eu sunt din crevedia care e linga buftea si stiu ce nenorociri se intimpla in buftea. stoica ion e un tigan mafiot care a facut avere furind terenurile la oameni si s-a imbogatit si din vidaneje! nu va vine sa credeti insa are 5 masini vidanje noi marca mercedes de 10 tone fiecare si toate sunt inmatriculate cu B-xx-FIF ( fifi costel e omul lui ) si goleste fosele septice de la oameni si unde credeti ca le varsa? direct in lacul de la buftea! acolo in spate la fosta statie de pompare care acuma e demolata si le varsa direct in apa si a imputit lacul toata lumea stie insa nu zice nimeni nimic din cauza ca le e frica! care e impotriva lui ii trimite politia locala care era comunitara inainte si le da amenzi de multe milioane ca sa le bage frica in ei. toata lumea stie ce teroare a facut stoica ion in buftea. ar trebui sa anuntati garda de mediu sa faca cercetari! sa nu puneti baza pe ce zice politia din buftea fie politia romana fie aia locala pt ca sunt mina in mina cu stoica ion si sunt corupti. ma mir ca asa aproape de bucuresti si totusi dna si ani si alte organe nu-si fac treaba sa-l cerceteze pe mafiotul asta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Primarul ion stoica e cunoscut in zona ca fiind unul dintre cei mai corupti din ilfov. nu stiu de ce nu il ia politia si DNA la bani marunti. exista dovezi destule. incepand de la scandalul cu delapidatoarea din primarie adica dna Tanase care nu ar fi putut sa fure timp de 2 ani miliarde de lei din buget fara acoperire de sus... si pana la atribuirea de contracte de la buget pentru firmele apropiatilor lui Stoica adica Fifi, Barceri, Mande, Cambera si altii. despre porcaria aia despre care vorbesti am vorbit si eu odata cu Cristian Dinca si mi-a facut semn sa tac..... eram pe strada si tot mi-a facut semn! in buftea nu sti cine te da in gat si te trezesti ca vine noaptea politia locala care e in mana lui Stoica si iti da amenda ca ai muzica tare cand de fapt tu dormeai in casa si nu era nici un zgomot! sau te trezesti cu masina cu usile indoite in parcare cand te scoli dimineata sa pleci la munca. sper sa dea Dumnezeu sa scapam de mafiotul asta si de toata mafia lui!!!!!

      Ștergere
  2. stoica este si a fost corupt si de aia e judecat. dar ia vedeti video de la linkul pe care vi l dau si vedeti CINE E NOUL PRIMAR GHEORGHE PISTOL! e la fel de rau sau mai rau ca stoica. am impresia ca oamenii sunt prosti daca voteaza numai hotii si mafiotii
    http://www.youtube.com/watch?v=wHuwWOkFI0M

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cornelia Drãghici27 septembrie 2012 la 09:24

      Potrivit zicalei cã “pestele de la cap se împute”, si la nivel local lucrurile stau la fel, dacã nu si mai rãu ca la nivel central. Cel mai elocvent exemplu este în Ilfov, unde fosta “mânã dreaptã” a fostului presedinte al CJ, democrat-liberalul Cristache Rãdulescu, Gheorghe Pistol, a schimbat “barca”. Liberalul Marian Petrache a fãcut echipã cu Pistol si l-a propulsat pe acesta în funcþia de primar al Orasului Buftea.
      Potrivit relatãrilor din presã, Gheorghe Pistol si-a început cariera
      prin tranzactii imobiliare. A cumpãrat ieftin si a vândut scump.
      Persoanele de la care cumpãra de regulã, erau ori bãtrâni, ori cu probleme financiare grave, astfel putând negocia pretul respectivei proprietãti la sânge. Uneori cumpãra drepturi de proprietate care erau în litigii, urmând sã se judece speta dupã ce interveneau în proces anumite influente din partea lui Pistol.

      Ștergere
  3. Cornelia Drãghici27 septembrie 2012 la 09:45

    După ce Gheorghe Pistol a intrat în atenţia Agenţiei Naţionale de Integritate, declaraţia de avere a acestuia de pe site-ul Consiliului Judeţean Ilfov a dispărut. În locul său a fost publicat un alt document, în care au fost trecute doar 15 terenuri intravilane, toate achiziţionate de Pistol înainte de a fi ales consilier judeţean, de dinainte de 2008. Cele 15 terenuri, situate pe raza oraşului Buftea, însumează 20 de hectare....

    RăspundețiȘtergere
  4. Sibiul se dezvoltă continuu şi este un oraş foarte dinamic. Resursele oraşului se completează cu calităţile unei comunităţi unite, iar istoria, tradiţia şi patrimoniul oraşului se completeză cu dinamismul activităţilor cotidiene. Cunoscut deja ca o locaţie culturală şi turistică valoroasă, Sibiu s-a remarcat în ultimii ani drept o locaţie economică viabilă.

    După activitatea de 12 ani pe care am avut-o ca primar al acestui oraş, este o satisfacţie deosebită pentru mine să văd cum Sibiul a evoluat ca imagine, ca mediu de viaţă, ca oraş european.

    Proiectele de dezvoltare ale oraşului vor continua şi în anii următori, în dorinţa de a oferi sibienilor un oraş de care să fie mândri şi în care să le placă să locuiască.

    Candidez la functia de Presedinte al Romaniei

    RăspundețiȘtergere

Va rugam INSISTENT sa nu folositi un limbaj obscen. Nu ne obligati sa stergem unele mesaje, sau sa restrictionam comentariile. Va multumim.

Surse.org Blog Un Proiect Open Source

Surse.org Blog Un Proiect Open Source