Search

luni, 6 decembrie 2010

WikiLeaks Romania: Cenzura presei

Cenzura presei, o idee draga lui Basescu si PDL!

Preşedintele României, Traian Băsescu, prin purtătorul său de cuvânt, Valeriu Turcan – soţul deputatei Partidului Democrat Liberal Raluca Turcan – a reclamat miercuri Realitatea TV la Consiliul Naţional al Audiovizualului, cu EXACT o zi înaintea discutării, joi, în plenul acestui Consiliu a prelungirii licenţei de emisie pentru încă nouă ani a acestui post de televiziune extrem de critic cu actuala putere.
Scandalul declanşat de presupusa implicare a lui Traian Băsescu şi a unora dintre acoliţii săi în tenebroasa afacere a energiei electrice ieftine pentru ALRO este motivul reclamării la CNA a Realităţii TV şi a realizatoarei emisiunii “Ora de Foc”, Oana Stancu.
Pâra şefului statului român, a cărei argumentaţie seamănă foarte mult cu reclamaţia prin care acesta târa un ziar prin tribunale în urmă cu doi ani, a fost depusă la CNA, deşi Realitatea TV a insistat asiduu pe lângă purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale să ofere un punct de vedere în numele şefului statului român cu privire la tenebrosul subiect legat de ALRO. În pofida inistenţelor Realităţii TV, oficialul Cotrocenilor a apelat la modul de lucru care l-a făcut prea-bine cunoscut printre ziariştii acreditaţi la Palatul Cotroceni: nu a răspuns la telefon.
Trei membri ai
CNA - ce pare că s-a transformat într-un tribunal al inchiziţiei audiovizualui românesc- trimişi acolo de actuala putere, Narcisa Iorga (PDL), Gelu Trandafir (Traian Băsescu) şi Attila Szasz (UDMR) şi unul de opoziţie, dar şi din partea opoziţiei, Dan Grigore (PNL), par să fie la un pas de a înclina balanţa spre neprelungirea licenţei de emisie a Realităţii TV.
Anterior, marţi, la propunerea a patru membri ai CNA s-au opus reînnoirii atunci a licenţei de emisie a Realitatea TV amânând decizia pentru joi, după cum transmitea
Pagina de media a jurnalistului Petrişor Obae.
Redăm câteva dintre argumentele oponenţilor aparenţi ai reînnoirii licenţei de emisie a Realitatea TV:
Dan Grigore:
“Postul are nevoie de o prelungire de licenţă. De-a lungul timpului, credibilitatea noastră a fost în suferinţa pe acest post (...)Dacă se discută astăzi eu am să votez împotriva. Eu vreau mai întâi să văd proiectul. Cer încă două zile de gândire, tocmai pentru că este vorba de un astfel de post. E un semnal în plus pe care trebui să îl dăm postului că lucrurile nu pot merge ca până acum.”
Gelu Trandafir:
“E o problemă de încredere, în relaţia mea cu acest post. În ultimu an şi jumătate, ne-am întâlnit în diferite formule. Credibilitatea ţine şi de apariţia acestor stenograme, dintre cel care patronează acest post şi reprezentanţi ai echipei editoriale. Am văzut un dispreţ faţă de libertatea de exprimare care este garantată de lege.”
Attila Szasz:
“Am văzut proiecte de solicitare de licenţă mai bine conturate la staţii mici din teritoriu.”
Narcisa Iorga:
“Noi avem obligaţia de a proteja orice post de ingerinţele patronatului în politica editorială. Dacă noi acceptăm ca e normal să fie o ingerinţă din partea patronatului, nu cred că este ok. Propun să amânăm votul până la prezentarea grilei (...) De la momentul în care Realitatea TV a primit licenţa CNA şi până azi, climatul editorial s-a degradat foarte tare, şi cu voia noastră s-a încercat aşa ceva, ăsta este motivul pentru care voi vota împotriva proiectului de prelungire. (Lui Christian Mititelu care observase c[ CNA nu a tratat în acleaşi fel TVR -n.r.):Îmi pare rău că dumneavoastră, ca membru CNA, aveţi poziţia pe care au avut-o toţi „avocaţii” domnului Vîntu la Antena3 şi Realitatea."
Acuzele din reclamaţia lui Băsescu – prin Turcan – seamănă mult cu cele din
cererea de chemare în judecată a ziarului Cotidianul., de acum doi ani.
Redactorul şef al Gazetei Sporturilor, Cătălin Tolontan a observat,
pe blogul său tolo.ro, ceva în legătură cu Narcisa Iorga: “Dar pe CNA cine il apara de interferenta politicului, de vreme ce in campania electorala Narcisa Iorga a lucrat in sediul candidatului Traian Basescu?”. Narcisa Iorga a condus Realitatea Tv într-o perioadă în care nu depăşea un rating infim, faţă de astăzi când se plasează pe locul 3 în topul audienţelor.Pe Dan Grigore şi pe Traian Băsescu îi leagă amintiri comune extrem de plăcute, cum este acela al decorării membrului CNA, ca pianist, cu cea mai înaltă deocraţie a statului român: Marea Cruce a Ordinului Naţional “Steaua României”.

Administraţia Prezidenţială a reclamat Realitatea TV la CNA pentru emisiunea cu stenogramele ALRO
Administraţia Prezidenţială a reclamat postul Realitatea TV la CNA, pentru emisiunea "Ora de foc" din 25 octombrie, considerând că a adus prejudicii de imagine şefului statului prin modul în care au fost prezentate informaţiile din dosarul ALRO, relatează
Realitatea TV.
"Ca urmare a acuzaţiilor grave de implicare în dosarul ALRO aduse Preşedintelui României în emisiunea "Ora de Foc", moderată de doamna Oana Stancu la postul Realitatea TV, luni, 25 octombrie a.c., începând cu ora 21.00, Administraţia Prezidenţială semnalează faptul că postul menţionat a încălcat principiile unei informări corecte şi a adus în mod vădit intenţionat prejudicii de imagine şefului statului", potrivit sesizării Administraţiei Prezidenţiale, semnată de purtătorul de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu, Valeriu Turcan.
De asemenea, în reclamaţia trimisă la CNA se face referire şi la un clip de promovare a emisiunii "Ora de Foc" considerat a fi "defăimător" la adresa preşedintelui Băsescu. "Folosirea unui clip de promovare a emisiunii cu mesaje de genul: "Afaceri de miliarde de euro, interese de partid puse înaintea intereselor naţionale. Corupţie la cel mai înalt nivel. În această seară la "Ora de Foc" dezvăluim în exclusivitate cum funcţionează maşinăria de făcut bani a PD-L şi a şefului statului. Reţeaua oamenilor Preşedintelui", "Îţi arătăm cum îşi controlează afacerile băieţii deştepţi din energie şi ce legături politice şi de afaceri ilegale şi imorale sunt între Băsescu - Udrea - Cocoş - Stolojan şi alţii, implicaţi într-unul din cele mai mari dosare de crimă organizată din România", este defăimător la adresa Preşedintelui României, aducând injurii grave şi lipsite de orice fundament", se arată în sesizarea Administraţiei Prezidenţiale.
Astfel, în sesizare se arată că "presupusa implicare a Preşedintelui României este nefondată şi lipsită de probe, iar postul Realitatea TV încalcă principiile unei informări corecte prin modul tendenţios în care au fost prezentate evenimentele legate de firma ALRO în asociere cu Preşedintele României, inclusiv prin folosirea unor titluri precum "4 milioane de euro, intrarea la Cotroceni"".
Totodată, în adresa remisă CNA se precizează că preşedintele Traian Băsescu nu a fost cercetat în dosarul la care s-a făcut referire în respectiva emisiune. "Nicio secundă, pe parcursul cercetărilor, şeful statului nu a fost acuzat de ceva, lucru ignorat de Realitatea TV şi de moderatoarea Oana Stancu. De asemenea, în cadrul emisiunii, moderatoarea a ignorat decizia Parchetului, de neîncepere a urmăririi penale faţă de toate persoanele ale căror nume au fost menţionate în emisiune. Realitatea TV s-a substituit instanţelor de judecată, dând verdicte privind presupuse activităţi ilegale într-un caz în care Parchetul deja a dispus neînceperea urmăririi penale", potrivit Administraţiei Prezidenţiale.
Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei mai arată, în sesizare, că nu a putut să prezinte în cadrul emisiunii "Ora de foc" punctul de vedere al Administraţiei Prezidenţiale. "Deşi realizatoarea emisiunii "Ora de Foc" a solicitat un punct de vedere al Administraţiei Prezidenţiale cu privire la acest subiect, în momentul în care, în calitate de purtător de cuvânt al Preşedintelui României, am încercat să clarific situaţia, moderatoarea a afişat o atitudine ostilă şi părtinitoare, fără a-mi acorda o şansă reală de a exprima poziţia instituţiei prezidenţiale", spune Valeriu Turcan.
Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei mai arată că "titlurile tendenţioase şi acuzaţiile nefondate", precum "Trafic pe filiera Cocoş - Cotroceni", au fost reluate şi în cadrul jurnalelor de ştiri la postul Realitatea TV în cursul dimineţii de marţi, 26 octombrie.
În consecinţă, Valeriu Turcan solicită CNA să analizeze dacă emisiunea "Ora de Foc", difuzată luni
25 octombrie .

Alte documente:

8 comentarii:

  1. O singura replica pentru basescu: "GAME OVER"

    RăspundețiȘtergere
  2. Interesant. ''Istoria se repeta''. Un lucru general valabil, daca nu se invata din ea.
    In cazul de fata, se pare, poate, profetiile se implinesc, incetul cu incetul (Nostradamus - Vanga), depinde cum gandeste ''Elita'', pentru ca, se pare, dupa cum orchestreaza ''Ei'', asa va trebui sa jucam,toti. Sunt care se impotrivesc ''cantecelor'' NWO.
    Se sepune ca o picatura de apa mareste oceanul, dar doua picaturi. Daca suntem puternici,unul langa celalalt,ne ajutam reciproc o sa fie bine!



    Daca o sa se vada ''cantece'' pe cer nu o sa fie
    bine!

    RăspundețiȘtergere
  3. Conform notei clasificată "secret", din 30 noiembrie 2009, la raportul ambasadorului SUA la Bucureşti, Mark H. Gitenstein, trimis centralei de la Washington DC, a contribuit si Silviu Craescu, consilierul sau personal.
    Oricum, reprezentantul "Marelui licurici" are un tupeu fantastic, deoarece dupa ajutorul obtinut din surse deschise, in mod conspirativ , si-a concediat consilierul, acuzandu-l de spionaj in favoarea Partidului Social Democrat din Romania si a candidatului sau la alegerile prezidentiale din 2009, domnul Mircea Geoana !
    Halal, Ambasador American, vai de soarta lui !

    RăspundețiȘtergere
  4. Silviu Craescu membru al - este fostul angajat special si personal al Ambasadoriilor SUA la Bucuresti prin Departamentul de Stat American in perioada 2006 -2010, care in ciuda presiunilor facute de serviciile secrete partenere, a avut curajul sa vorbeasca pentru prima data despre scandalul existentei inchisoriilor CIA din Romania in 2010 - 2011. De ce presa din Romania nu cauta sa afle informatii direct de la sursa? Accesati: http://www.corectnews.com/politics/apel-pentru-depolitizarea-justitie

    SURSA: Craescu Silviu - OSINT Intell - Ofiter de protocol si agent sub acoperire folosit de serviciile secrete si de guvernul american pe cand lucra la Ambasada SUA (specialist in depistarea şi blocarea canalelor de comunicare, controlarea operativă a tuturor contactelor, înregistrarea convorbirilor, discreditarea şi compromiterea, folosirea intensă a turnătorilor “surse informative” şi a unor ”legături oficiale cu prestigiu în mediul politic si diplomatic”, influenţarea şi ameninţarea prietenilor, crearea de disensiuni între ”obiectiv” şi prietenii săi, încercarea de influenţare a ”obiectivului” precum şi subordonarea actului de justiţie prin initierea, supravegherea şi controlarea unui proces în care urma să fie implicat ”obiectivul”).
    Silviu Craescu este un personaj carismatic, care a ajuns Consilier principal al Europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor, Presedintelui Partidului Romania Mare. El se bucura de o protectie la nivel inalt in cadrul serviciilor secrete, fiind scolit in trecut pe rand de generalii Iulian Vlad, Nicolae Plesita, Aron Bordea, Valetiu Buzea, Ilie Merce, Danescu Gheorghe si Danut Saulea, vechea garda a securitatii statului sub regimul lui Ceausescu.
    Craescu Silviu - este membru acoperit al I.G.M.A.A.U. - Marea Loja Nationala dim Romania si membru activ al serviciilor secrete din Romania.Silviu Craescu se pare ca este bun prieten cu Marele Pro Maestru Florin Simion .

    RăspundețiȘtergere
  5. Nush ce sa zic de site-ul asta, dar pare a fi coordonat tot de ceva oameni seriosi la fel ca cei ce stau in spatele televiziunilor post-comuniste . Ce nu va mai convine democratia ....

    RăspundețiȘtergere
  6. Dar pe vremea lui Nastase cand pusese piciorul pe gatul presei si cand avea toata presa in buzunar, nu mai exista cenzura? Aaaa, atunci era bine, ca furati linistiti firati ai drek sa fiti de pesedisti imputiti. Acum ca Iliescu si compania nu mai sunt la putere, urlati si urlati ca sunteti cenzurati. HAHAHHAAAAAA

    RăspundețiȘtergere
  7. (ACTORUL VASILE BUTNARU)Traian Basescu:Vasile,eu ma consider un actor de mare calibru! Numai un actor cu greutate poate realiza visul lui Emil Cioran: "Scimbarea la fata a Romaniei!"

    RăspundețiȘtergere

Va rugam INSISTENT sa nu folositi un limbaj obscen. Nu ne obligati sa stergem unele mesaje, sau sa restrictionam comentariile. Va multumim.

Surse.org Blog Un Proiect Open Source

Surse.org Blog Un Proiect Open Source