România finanţează MOSSAD-ul? (IV)

Informatorul spunea... (urmare)

Băsescu a răspuns astfel unui ziarist care l-a întrebat dacă România va pune la dispoziţia Israelului baze militare şi spaţiul său aerian în cazul unui conflict cu Iranul. Aceste fraze confirmă fără putinţă de tăgadă cine este stăpînul şi cine este sluga. Dar şi afaceriştii israelieni s-au bucurat de sprijin românesc. Şi nu oricum, ci de la cel mai înalt nivel. O dovedeşte situaţia incredibilă a aceluiaşi Philip H. Bloom, menţionat mai sus.
Cu toate că a fost arestat de FBI, pe 13 ianuarie 2005, pe Aeroportul Newark din New Jersey, iar în martie 2006 şi-a recunoscut vinovăţia în faţa Tribunalului, fiind acuzat în solidar cu Robert Stein. Stein era fostul administrator al fondurilor de reconstrucţie pentru regiunea centrală şi de sud a Irakului din timpul Autorităţii Provizorii a Coaliţiei. A fost condamnat, în ianuarie 2007, de un Tribunal Federal din Washington, la 9 ani închisoare şi plata unei amenzi de 3,6 milioane de dolari, pentru luare de mită, spălare de bani şi trucarea unor licitaţii în favoarea lui Bloom. Acesta rămînea partener în cadrul firmei de consultanţă financiară Baltazar, Bloom & Pîrvulescu, în care era asociat cu vicepreşedinta GBG, Selena Pîrvulescu, şi cu fostul preşedinte al BRD, Bogdan Baltazar. Timpul a arătat că afacerile firmei Elbit în România nu au avut întreruperi, indiferent de forţa politică aflată la Putere la un moment dat, ceea ce demonstrează încă o dată suportul şi natura acestor afaceri. Astfel, actualul ministru al Apărării, Gabriel Oprea, a decis să doteze cu aparatură de război electronic cele 4 avioane americane de tip C 130 Hercules (construite între 1959 şi 1963), iar contractul, în valoare de 12,9 milioane de euro (17 milioane USD) fără TVA, a fost atribuit pe 20 decembrie 2010 firmei israeliene Elisra Electronic Systems, care va monta pe cele 4 avioane C-130 echipamente de avertizare şi protecţie la războiul electronic (EW - Electronic Warfare). Compania Elisra este o subsidiară a firmei Elbit Systems, care deţine 70% din acţiuni, restul de 30% aparţinînd companiei Elta, din cadrul IAI (Israel Aerospace Industries, a Ministerului Apărării din Israel). Montarea echipamentelor se ridică, deci, la peste 4 milioane USD/avion. Durata contractului, potrivit anunţului de participare, va fi de 48 de luni de la semnarea acestuia. Dar, în martie 2009, aceeaşi Elisra Electronic Systems a încheiat un contract similar cu Ministerul Apărării din Coreea de Sud, pentru montarea aceleiaşi aparaturi de război electronic pe cele 12 avioane C-130 Hercules din înzestrare. Contractul a avut însă valoarea de 25 milioane USD, adică aproximativ 2 milioane USD/avion, deci jumătate din costurile suportate de Ministerul român al Apărării. Elbit a mai primit un contract de aproximativ 15 milioane USD pentru modernizarea celor 31 de transportoare amfibii Piranha III C, contractate de la compania elveţiană Mowag în 2005, din care pînă în ianuarie 2011 au fost recepţionate doar 17 bucăţi, deşi livrarea trebuia încheiată din toamna anului trecut. Mai grav este că, după dislocarea primelor transportoare în Afganistan, au ieşit în evidenţă diferenţe între cerinţele operaţionale şi caracteristicile tehnico-tactice ale vehiculului, precum şi alte defecţiuni, ceea ce face ca transportoarele să zacă inutile în praful Afganistanului. Alte cîteva bucăţi sînt plimbate pe post de machetă pe la defilări, iar reprezentanţii MApN care au fost însărcinaţi cu semnarea şi derularea contractului ridică nepăsători din umeri. Marele cîştigător în cazul încheierii afacerii cu cele 24 de avioane F16 second-hand oferite de guvernul american Forţelor Aeriene Române ar fi fost tot Elbit. Pentru a le putea folosi, Guvernul român ar fi trebuit să cheltuiască aproximativ 1 miliard de euro. Din această sumă, aproximativ 800 de milioane ar fi reprezentat cheltuieli cu modernizarea, iar banii ar fi ajuns, evident, în conturile firmei israeliene. Dar influenţa Mossad-ului în România se demonstrează şi prin alte acţiuni generate de cadre active ale Serviciului de Spionaj respectiv. Astfel, Tonya Halpern, născută la 29 iunie 1948, în Bucureşti, în prezent cetăţeancă israeliană cu domiciliul în Tel Aviv, este unic distribuitor în România al produselor Kodak, prin firma sa, M.TIL.ROM, cu sediul la SITRACO CENTER, Piaţa Unirii, administrată de partenerul ei în afaceri, israelianul Eliahu Rasin, cu care mai deţine Hotelurile Opera şi Central din Bucureşti. O leagă o foarte mare prietenie de Alex Bittner, pe care îl consideră ca pe un adevărat „frate”. Tonya Halpern a devenit rezidentă în România cu mulţi ani înainte de 1989, locuind într-unul din apartamentele Hotelului Bucureşti (în privatizarea căruia s-a şi implicat direct, alături de Alex Bittner), iar soţul său, Moshe, specialist în tehnica aviatică, este apropiat de firma israeliană Elbit System Ltd. Numele complet al firmei israeliano-americane pe care o reprezintă în România este Eastman Kodak, firmă care, alături de Standard Oil, Xerox, U.S. Steel, IBM şi mai multe bănci evreieşti americane, susţine şi activează pentru organizaţia mondialistă Council on Foreing Relations (C.F.R.). Eliahu Rasin, născut la 24 octombrie 1947 la Tel Aviv (potrivit datelor din paşaportul său, este înregistrat la Registrul Comerţului din România ca om de afaceri), domiciliază în prezent în localitatea Rishon Le-Zion din Israel. El a dezvoltat în România o afacere piramidală, a cărei bază o reprezintă o cutie poştală cipriotă, respectiv off-shore-ul Monilen Enterprises Ltd, înfiinţat în august 1997, cu care controlează mai multe firme din România: Hotelurile Opera şi Central din Bucureşti, firma Sitraco, firma Nil Conimpex SRL, EuroConstruct & Development SRL şi Rom Integrated Computers Technologies SRL. Deţine, totodată, Hotelul Sinaia din staţiunea cu acelaşi nume, pe care l-a încredinţat spre administrare lui Marian Schwartz, ofiţer în rezervă din Serviciile Speciale israeliene, născut la 3 iulie 1954 în Bucureşti. Tatăl acestui Rasin a fondat, împreună cu Bernard Shraer (asociaţi iniţiali), renumita bancă Leumi Le, din Tel Aviv. Sucursala băncii Leumi din Londra a vărsat în contul firmei lui Rasin, Monilen Enterprises Ltd., suma de 2,92 milioane de dolari americani, comision pentru privatizarea Hotelului Bucureşti. Dar cel mai bun cunoscător al genezei şi misiunilor firmei Elbit este ministrul rus al Afacerilor Externe, Evgheni Lavrov. Acesta a confirmat, în mai 2011, expulzarea ataşatului militar al Ambasadei Israelului din Rusia, Vadim Liederman, care fusese reţinut după ce a fost prins în flagrant delict, pe 12 mai 2011, sub acuzaţia de spionaj industrial, potrivit cotidianului „Haaretz“. Ministerul israelian al Apărării anunţase expulzarea ataşatului militar, identificat în persoana colonelului Vadim Liederman. Într-un Comunicat difuzat în 12 mai a.c., Ministerul rus de Externe a confirmat că „ataşatul militar al Ambasadei israeliene, V. Liederman, a fost arestat pe 12 mai la Moscova, în momentul în care primea informaţii secrete de la un cetăţean rus”. „Dat fiind că acţiunile sale erau incompatibile cu statutul diplomatic al lui V. Liederman, Ministerul de Externe a protestat şi l-a declarat persona non grata”, precizează Comunicatul. O sursă din cadrul Serviciilor Secrete ruse a precizat că ataşatul militar israelian se ocupa cu „spionajul industrial”, ajutînd „companii israeliene din domeniul industriei militare”. „Kommersant“ notează, făcînd trimitere la presa israeliană, că adevăratul motiv al expulzării diplomatului este tentativa nereuşită a Serviciilor Secrete ruseşti de a-l recruta pe colonelul Liederman, care a emigrat din URSS în 1977, la vîrsta de 15 ani. Potrivit presei, el a locuit pînă atunci într-un oraş din Republica Moldova. Revenit în Israel, el a fost audiat de către reprezentanţi ai Ministerului israelian al Apărării, care au dorit să se convingă de faptul că nu a fost recrutat de către o ţară terţă. „Nezavisimaia Gazeta“ citează surse din Serviciile Secrete, potrivit cărora expulzarea ataşatului militar al Ambasadei Israelului la Moscova a fost legată strict de „spionajul industrial”. El „ajuta prea activ” unele companii israeliene pe piaţa rusă. Potrivit cotidianului „Vedomosti“, Liederman încerca să facă lobby pentru avioanele militare fără pilot ale companiei israeliene private Elbit, deşi o uzină din Ural asambla deja acelaşi tip de aparate pentru Ministerul rus al Apărării, sub licenţa IAI (Israel Aerospace Industries). Valoarea contractului este de 400 de milioane de dolari. Ceea ce am avut de demonstrat, am demonstrat. Toţi îşi bat joc de ţara asta. Toţi au venit aici să se îmbogăţească, nu să ajute. Abia atunci cînd se va înţelege acest fapt, România va putea spera la salvare. Acest lucru nu se va putea înfăptui decît dacă la Putere vor veni adevăratele forţe patriotice. Doamne, ajută să se întîmple cît mai curînd posibil acest lucru.

WikiLeaks.ro documente