Search

joi, 9 decembrie 2010

Raport Transparency International: Romania distrusa

Ultimul raport Transparency International este inspaimantator. Dar e adevarat. Eu unul nu am nicio indoiala. In ultimii trei ani, coruptia a crescut de cateva ori. Inca o promisiune asumata si apoi incalcata de Presedintele Traian Basescu: combaterea coruptiei. Insa acum, efectele acestui fenomen sunt devastatoare. Atat asupra credibilitatii pe care o are statul, prin institutiile sale publice, atat asupra credibilitatii partidului care guverneaza, cat si in ceea ce priveste viata cetatenilor. Care sunt confruntati cu conditii cu adevarat insuportabile.
50 la suta din populatia Romaniei are venituri sub pragul saraciei. O buna parte se plaseaza chiar sub nivelul minim de subzistenta. Un numar din ce in ce mai mare de cetateni, si ma refer nu numai la pensionari, sunt sacrificati. Ei vor muri de foame sau de frig. Si asta in timp ce rata natalitatii scade alarmant, in timp ce, la fel de alarmant, creste rata celor care parasesc Romania. In timp ce oamenii care nu mai pot sa munceasca mor cu prioritate, oamenii care pot sa munceasca pleaca cu prioritate. In cele patru zari. Si, din ce in ce mai multi dintre cei care pot sa munceasca si raman, nu au unde sa munceasca. Toate realitatile de mai sus, exacerbate pe fondul crizei imposibil de gestionat de catre un guvern incapabil, capata proportii halucinante, atunci cand si coruptia, in loc sa se diminueze, creste.
Ce este coruptia? Indiferent de interpretarile, deseori aberante, pe care le dau procurorii ori politicienii, uneori intemeindu-se, culmea, chiar pe acte normative batute in cuie de Parlament, coruptia este simplu de definit. Coruptia exista atunci cand un functionar public il ajuta pe un cetatean sau pe proprietarul unei firme sa obtina un avantaj in fata altor cetateni ori a altor proprietari de firme. Este traficul de influenta pe care il face functionarul public. Consecinta este, in ceea ce-i priveste pe cetateni, crearea unor nedreptati prin favorizarea celor care dau mita, in raport cu cei care nu dau mita - mita sau orice alte foloase, inclusiv cu conotatii politice - iar, in ceea ce priveste societatile comerciale, fie prin avantajarea unora in defavoarea altora, deci lezarea liberei concurente sau pur si simplu devalizarea statului. Devalizarea statului este fenomenul cel mai larg intalnit.
Ei bine, in ultimii trei ani, numarul celor care sustin ca au fost siliti sa dea mita unor functionari publici este de trei ori mai mare. 85 la suta dintre romani au fost siliti sa dea mita. Si recunosc acest lucru. Numai 2 la suta dintre romani mai afirma ca a fost diminuata coruptia. Ceilalti sustin contrariul. Daca noi asa ne vedem pe noi - si ne vedem pentru ca aceasta este realitatea -, atunci cum ne pot vedea ceilalti? Nu este normal ca statele Uniunii Europene sa fie ingrijorate de ceea ce se intampla in Romania? Nu este normal ca investitorii sa plece?
Pentru cetateanul aflat la limita subzistentei sau pentru cel aflat sub limita, coruptia poate fi fatala. Pentru ca i se fura, astfel, ultima gura de oxigen. Si ultima speranta. Ce s-a ales din angajamentele lui Traian Basescu? Ce s-a ales din marele DNA? Ce s-a ales din viteaza noastra Procuratura? Mai multa coruptie. Pe care, de data asta, nici macar nu o mai putem pune pe paine.

WikiLeaks.ro documente

Un comentariu:

Va rugam INSISTENT sa nu folositi un limbaj obscen. Nu ne obligati sa stergem unele mesaje, sau sa restrictionam comentariile. Va multumim.

Surse.org Blog Un Proiect Open Source

Surse.org Blog Un Proiect Open Source