Ceausescu a vandut armament teroristilor lumii, timp indelungat, printr-o operatiune cunoscuta sub numele de „Stele”, in urma careia Romania ajunsese lider pe piata internationala a diamantelor, primite la schimb pe tehnica de lupta si vandute apoi la preturi exorbitante catre bogatii lumii. Operatiunea in sine era ilegala si tot contrabanda de stat cu arme se numea, doar ca banii rezultati din sprijinirea terorismului mondial si vanzarea diamantelor erau bagati de „dictator” in vistieria tarii, in construirea de spitale, scoli, locuinte, drumuri pentru romani. Operatiunea a fost accentuata intre anii 1983 – 1989, si era canalizata pe doua cai de transport a armelor fabricate in Romania, catre tarile arabe dar si tari din Europa Occidentala:
1. Pe calea aerului, cu avioane militare de transport,
2. Pe vapoare de tipul celui condus de Traian Basescu.
Nume care acum sunt sonore pe scena politica a tarii au fost implicate in aceasta operatiune (prin diversele grade si functii avute in „Stele”), iar dupa indepartarea lui Ceausescu, acestia si-au creat propriile retele de contrabanda cu armament, diferenta fiind ca vanzarea ilegala a rachetelor romanesti a condus la imbogatirea personajelor si nu la cea a bugetului de stat, iar „Stele” si-a schimbat denumirea in „Tigareta”.
Acum, singurul dovedit si indicat de catre autoritatile columbiene, americane, ruse si franceze - pe baza probelor si a declaratiilor luate lui Victor Bout (dealer mondial al mortii, cu care a avut relatii directe), Shimon Naor (un alt traficant international de arme, de asemenea cu conexiuni la Cotroceni) si Valentin Vasilescu (fostul comandant al Aeroportului militar Otopeni, arestat nefondat in urma cu ceva ani pentru implicare nedovedita in „Tigareta” II) - ca fiind pionul numarul 1 in comertul ilicit cu tehnica de lupta si armament si sprijinirea terorismului international, este nimeni altul decat TRAIAN BASESCU!
Descoperirea sa este principalul motiv al venirii rapide si neanuntate a directorului CIA la Bucuresti. Va invitam sa parcurgeti ancheta jurnalistica de mai jos, ea avand la baza, pentru prima oara in istoria jurnalismului romanesc, colaborarea, pe trei directii de investigatie, a unui ziar din Romania (Exploziv-News), a unui corespondent al celei mai importante Agentii de stiri din Japonia (Nipon Press) la Washington (Roberth Horvath) si a jurnalistului irlandez, posesor al premiului Pulitzer, specializat in anchetarea terorismului islamic, Colin Brayton, jurnalist la The Morning News, SUA.

Odata cu venirea la putere a lui Traian Basescu, in anul 2005, Bucurestiul a devenit locul preferat de negociere al gherilelor columbiene FARC cu traficantii de arme. Acoperiti de catre SRI, la ordinul lui Basescu (operatiunea a fost coordonata de insusi generalul Florian Codlea), teroristii FARC au avut tupeul sa vina in Romania chiar in preajma summit-ului NATO de acum doi ani, desi locul era impanzit de servicii secrete din toata lumea. Dupa arestarea spectaculoasa a “Negutatorului mortii”, Viktor Bout, un apropiat, asa cum vom vedea pe parcursul acestei anchete, al lui T.B. (Bout inca deruleaza afaceri ilegale prin diverse firme pe teritoriul Romaniei, iar avionul ce apartine teroristului si cu care se face contrabanda la greu cu tehnica de lupta, este parcat chiar langa avionul prezidential, la ROMAVIA) si numarul doi al retelei de guerila FARC a trecut prin tara noastra.
Numarul doi al Fortelor Armate Revolutionare din Columbia (FARC), Raul Reyes, ucis intre timp de catre armata coumbiana intr-un bombardament desfasurat pe teritoriu ecuadorian, a fost in Bucuresti in urma cu doi ani, chiar in preajma sumitt-ului NATO. El a negociat cumpararea unei cantitati de uraniu, direct cu Traian Basescu, la care a ajuns prin interlopul ucrainean Semyon Yukovich Mogilevich, care facea parte dintr-o grupare mafiota rusa, pentru a construi o “bomba murdara” (Mogilevich este dat in urmarire generala in toata lumea de catre FBI, FSB si CIA, iar sursele noastre din SIE spun ca acesta s-ar afla in Romania, intr-o locatie a familiei prezidentiale, in judetul Constanta – nota redactiei).
In Romania urma sa se discute detaliile tranzactiei, livrarea urmand sa fie facuta in alta tara. Reyes a venit in Romania sub un alt nume, cu un pasaport venezuelan fals. Surse din Serviciul de informatii britanic MI6 spun ca „Reyes voia sa foloseasca uraniul vandut de catre presedintele Romaniei pentru fabricarea unei bombe (vezi foto) pe care sa o foloseasca intr-un atentat impotriva presedintelui columbian Alvaro Uribe, dusmanul de moarte al FARC si cel mai fidel aliat al Statelor Unite in America de Sud. Teroristul Reyes, pe numele sau real Luis Edgar Devia Silva, a negociat cu un membru de frunte al unei organizatii mafiote condusa de Semyon Yukovich Mogilevich, iar acesta l-a introdus la Cotroceni”. Potrivit FBI, Statele Unite si mai multe tari europene au emis mandate de arestare pe numele lui Mogilevici, printre ale carui principale “afaceri” se numara prostitutia, traficul de droguri si de persoane.
De la dizolvarea Uniunii Sovietice, gruparea condusa de Mogilevich a stabilit ceea ce raportul MI6 numea “o relatie de lucru cu Al-Queda”. “Se stie ca organizatia condusa de Osama ben Laden este prezenta in Venezuela si in alte tari sud-americane guvernate de reprezentanti ai stangii populiste, care se opun Statelor Unite”, se arata in raportul MI6. Tocmai legaturile dintre Al Queda si gruparea lui Mogilevich au fost cele care au alertat oficiali ai MI6 aflati la Bucuresti asupra faptului ca FARC a cumparat “o cantitate considerabila de uraniu pentru a fabrica o bomba murdara”. Organizatia rusa condusa de ucraineanul Mogilevich, descris de serviciile secrete britanice si americane drept “unul dintre cei mai periculosi criminali ai lumii”, trafica uraniu imbogatit. Sursa: Romania. Locatia: Rosia Montana!

Pe de alta parte, CIA a stabilit ca intre Mogilevich, Reyes si Viktor Bout exista o punte de legatura in Romania. Asa s-a ajuns la Traian Basescu. Iata faptele: ofiteri FBI si CIA, specializati în lupta antiterorista, au constatat ca "Victor Bout, fost ofiter rus, anchetat pentru trafic de armament în favoarea retelelor teroriste din Orientul Mijlociu si Africa, îsi procura arme si munitie din tarile fostului bloc sovietic, cu precadere România. Reteaua lui Bout este unica atat din cauza abilitatii sale de a livra arme sofisticate oriunde în lume, cat si prin faptul ca traficul a luat amploare cu aportul lui Traian Basescu, in cele cinci mandate de ministru al Transporturilor si a culminat cu castigarea, in 2005, a alegerilor prezidentiale" (raport al FBI intocmit la data de 23 ianuarie 2010). Raportul mentioneaza ca fostul pilot sovietic a facut nenumarate tranzactii cu talibanii si organizatia terorista Al-Qaeda. Sanjivan Ruprah, un veros afacerist kenyan si "mîna dreapta" a traficantului de armament Victor Bout, a fost arestat în Belgia, în februarie 2002. Potrivit anchetatorilor, Ruprah a oferit informatii deosebit de valoroase, din interiorul cartelului mafiot, precum si despre modul de operare al ramificatiilor retelei si, mai ales, despre implicarea actualului sef de stat roman, la vremea aceea posesor al mandatelor de ministru al Transporturilor. Desi îi promisesera imunitate în schimbul informatiilor despre Bout si Basescu, autoritatile americane l-au retinut pe Sanjivan Ruprah. Pe parcursul anchetei, referindu-se la România, el a declarat: "Aceasta a fost, alaturi de Bulgaria, una dintre tarile care îl alimentau pe Bout". Kenyanul a dezvaluit ca, dupa ce primea armamentul solicitat, Bout îl livra, în special, talibanilor si teroristilor din Al-Qaeda.
Vorbind de încarcarea armelor pe Aeroportul Otopeni, el îl mentioneaza pe „ministrul Transporturilor Traian Basescu si faptul ca Bout a cumparat de la acesta un mare numar de avioane la pretul unui jeep. * Il-18 YR-IME TAROM, seria 18300 6205, vîndut cu 131.000 de dolari. Acum, Iliusin-ul are înregistrarea EL-AHO a companiei Air Cess, din Emirate. Air Cess este una dintre companiile de baza ale lui Bout. * Il-18 YR-IMD TAROM, seria 18200 4804, vîndut cu 127.000 de dolari. Dupa vînzare, avionul a avut înregistrarile ER-ICM, EX-7504, EL-ADY, 3D-ALQ si a ajuns la Santa Cruz Imperial, alta companie a traficantului rus. * Il-18 YR-IMG TAROM, seria 18400 7301, vîndut cu 157.000 de dolari. Aeronava apartine, acum, companiei Renan Air, firma partenera a "comerciantului mortii" din Republica Moldova, care a facut trafic cu arme în Africa. Înregistrarea i-a fost schimbata ca ER-ICG. * Il-18 YR-IMJ TAROM, seria 18600 9102, vîndut lui Viktor Bout. Aeronava a fost implicata în traficul de arme în Africa. Inspectorii ONU au descris, cu lux de amanunte, implicarea fostului avion românesc în "comertul mortii". Avionul apartine tot companiei Renan Air, dar are înmatricularea ER-ICJ.
Surprinzator, el a dezvaluit ca la conducerea organizatiei lui Bout apar – in afara lui Traian Basescu – si alte numeroase nume românesti. Ele se refera la piloti, navigatori, mecanici, dar si ofiteri ai Serviciului Roman de Informatii care, cu timpul, au fost promovati în înalte pozitii. Ruprah a oferit, asadar, informatii deosebit de valoroase, din interiorul cartelului mafiot român, condus de Basescu. De asemenea, tot Ruprah a dezvaluit FBI filiera reala a lui Basescu - Bout din Romania: Michael Susak-prietenul lui Basescu, Stamen Stancev (KGB cf. SRI sau MI6), Vadim Benyatov (posibil CIA), Vitaly Usturoi, Victor Plahotniuk-actionar la Petrom Moldova, Loratel Cipru, Victoria Bank, Victoria Invest, Oleg Voronin Josanu Anatolie-fost KGB, Ion(Ivan) Busuioc(GRU). Toate aceste si toti acestia având conexiuni în Cehia, Scotia, Delaware si Republica Moldova).

Jurnalistul Roberth Horvath a reusit sa ii ia un interviu, timp de 30 de minute, in inchisoarea din Thailanda, in exclusivitate pentru E-N, lui Viktor Bout:
„Între 2001 si 2004, echipaje românesti, cu ok-ul lui Traian Basescu, cu care declar ca sunt prieten si am avut si am raporturi de afaceri, au zburat în Africa pentru una dintre companiile mele, Jetline. Jetline si echipajele românesti au transportat arme în zone de conflict ale Africii” (NOTA REDACTIEI: informatiile date corespondentului nostru de la Washington, Roberth Horvath, de catre Bout, despre carausia cu arme, Made in Romania, spre mai multe state africane sunt confirmate, sub protectia anonimatului, de un avertizor din SPP, care a participat la aceste actiuni în Africa.
Bout a mai declarat, pentru E-N, ca „zeci de români, personal navigant si tehnic al companiei militare românesti ROMAVIA au deservit avioanele mele: BAC 1-11 (cu indicativele P4-JLB, P4-CBH, VP-BBA si 3C-QRF) si un Boeing 727, cu înregistrarea P4-JLI”.
De asemnea, Bout a mai afirmat ca „banii ii viram personal, lui Traian Basescu, in conturi pe numele sau, la Victoriabank”. (NOTA REDACTIEI: Victor Bout este actionar, prin firmele Aerocom si Renan, la Victoriabank, cele doua firme fiind acuzate, in rapoartele ONU, de vanzari ilegale de armament in Balcani si in Africa. Alaturi de generalul Bout, mai detin actiuni la Victoriabank: Alpha Bank din Bucuresti, Romania-12%, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) 15% si o structura financiara creata de BERD, numita Danube Fund-23%, actiuni vandute urmatoarelor firme: Atrium Ltd cu sediul in Belize, firma off-shore Financial Investments Corporation cu sediu in Scotia, firma Victoria Invest, care imparte acelasi sediu cu Petrom Moldova, firma Repcor Com cu sediul la Chisinau si firma Program Invest –detine 5,76 din actiuni la Victoriabank, dar are drept actionar majoritar firma Afes–M, care la randul sau are actionari mai multe firme, printre care doua sunt trecute pe lista neagra in rapoartele ONU, si anume Renan si Aerocom. La Aerocom actionar este directorul de la firma Afes–M, ambele avand aceasi adresa. Un alt actionar de la Aerocom este Bruma Vladimir, care este si administrator al firmei Verelcom.
O alta componenta a Verelcom este Eristal Prim, care e tot actionara la Afes M. Firma Verelcom isi are sediul pe str. Tricolorului nr.42, din Chisinau avand acelasi sediu cu firma–mama Program–Invest). Viktor Bout i-a dezvaluit corespondentului nostru Roberth Horvath intreaga poveste a contrabandei cu arme si implicarea actualului presedinte al Romaniei: „In 1995, am infiintat Trans Aviation Network Group, o ramificatie a companiei “Air Service Charter” cu sediul in Belgia, si cu baza la Sharjah, in Emiratele Arabe. Am achizitionat un avion Boeing 707, inmatriculat in Liberia, cu care am inceput sa transport armament din Romania. Pe Traian basescu l-am cunoscut in anul 1985, in cadrul unei alte operatiuni, dar atunci colaboram cu regimul comunist de la Bucuresti, iar Basescu era unul dintre sefii operatiunii „Stele”, investit de Ceausescu. In 1996, prin “Sky Air” (o alta derivata din firma-mama “Air Service Charter”) am transportate, cu Boeing 707 inmatriculat cu indicativul EL-JNS, pistoale mitraliera AK-47 din Bulgaria, catre Kigali, Rwanda.Avionul companiei mele“Sky Air” au fost „garate”, din ordinul lui Traian Basescu, pe platforma militara a Aeroportului Otopeni, la Baza Militara UM 19062 – Baza Sud. Toate zborurile se faceau cu ok-ul dat de ROMARM, ROMTEHNICA, SRI si SIE”. Teroristul mai spune ca: „Un director al ROMTEHNICA s-a opus, dar a fost eliminat. Personal nu am avut implicare in asasinarea lui, s-a ocupat de asta partea romana, a fost asasinat impreuna cu sotia sa in apartamentul in care locuiau”.
Despre conexiunea mortii Bout – Basescu, chiar consultantul de specialitate al E-N, Valentin Vasilescu, vine cu precizari incriminatorii.
Declaratia lui Valentin Vasilescu, fostul comandant al aeroportului militar Otopeni, fost deputat de Bucuresti, data recent într-o baza aeriana secreta a SUA, în fata unor ofiteri de rang înalt ai FBI, împreuna cu declaratia pe care CIA i-a luat-o, în arest, asociatului lui Semion Mogilevich (cel cu ajutorul caruia Traian Basescu a trimis în Columbia, catre gruparea terorista FARC, atât rachete sol-aer IGLA-S24, fabricate in România, cât si o cantitate impresionanta de „bomba murdara”, cum este numit pe piata neagra, uraniul) este adevaratul motiv al vizitei-fulger, la Cotroceni, al sefului CIA, L. Panetta.
Informatia a fost confirmata si ne-a parvenit din trei surse: 1. de la generalul US Army, Michael Hayden, pentru corespondentul nostru la Washington – Robert Horvath, reporter al Agentiei Nippon Press, 2. de la Brian Lutz, atasat al U.S. Secret Service (Ambasada Statelor Unite la Bucuresti), pentru Exploziv-News, 3. de catre însusi Panetta lui Colin Brayton, jurnalist la The Morning News, SUA, de asemenea corespondent special al Exploziv-News.
Pe de alta parte, si arestarea recenta a generalului israelian de origine româna, Shimon Nahor (un alt important pion al lui Basescu în traficul cu armament catre teroristi), care a dat declaratii complete referitoare la implicarea presedintelui României în Reteaua Mortii a lui Bout, a aprins spiritele la Washington DC, seful CIA spunându-i, la întâlnirea de ieri de la Cotroceni, lui Traian Basescu (sursa: un oficial SIE prezent la întâlnire): „SUA nu admite un al doilea Ceausescu în România!”. El a lasat sa se înteleaga ca Basescu face obiectul unor ample investigatii în Statele Unite, dar si Rusia, si ca pentru infractiunile de sprijinire a gruparilor teroriste ale lumii prin furnizarea de armament, pedeapsa este scaunul electric. Va urma.

Wikileaks Romania este un site web care publică documente sensibile ale guvernelor sau corporatiilor, trimise anonim sau din diverse surse.
Wikileaks ia măsuri pentru a păstra anonimatul surselor și a face cît mai grea găsirea lor.
Nota: WikiLeaks Romania va prezinta aceste documente, fara sa-si asume in nici un fel vreo ideologie, partizanat politic. Raspunderea apartine autorilor articolelor, daca acestia au ales sa-si faca public numele.
Traian Băsescu nu poate ocoli întîlnirea cu directorul FBI Sean Joyce. Informaţii de ultimă oră arată că FBI este la un pas de blocarea conturilor acestuia, aflate în bănci americane. Aici sînt depuse aproximativ 150 de milioane de dolari. Surse din Serviciile Secrete ne-au dezvăluit că ameninţarea subtilă a americanilor, privind posibilitatea blocării conturilor deţinute de Traian Băsescu la bănci de pe teritoriul SUA, i-a creat o stare de nervozitate accentuată Pacientului Naţiunii, care a fost supărat, irascibil şi panicat toată ziua de marţi. După ce a avut o discuţie secretă cu Florian Coldea, ce a durat mai bine de două ore, Chiriaşul de la Cotroceni a luat hotărîrea de a-i acorda oficialului american audienţa dorită, urmînd ca, de comun acord, să fie fixat şi momentul acesteia. În acest sens, pe canale discrete, Băsescu şi-a făcut cunoscută deja disponibilitatea de a răspunde cererii americanilor, urmînd ca aceştia să-i propună un interval în care directorul FBI va fi în România. Conform informaţiilor noastre, una dintre concluziile pe care Traian Băsescu şi le-a însuşit după discuţia avută cu Florian Coldea a fost aceea că, dacă nu dă curs cererii, s-ar putea trezi cu blocarea respectivelor conturi, iar dacă va contesta decizia, cel mai probabil va izbucni un scandal internaţional.
RăspundețiȘtergereEste vorba de 3 conturi, care, împreună, însumează cca. 150 de milioane de dolari, o sumă mică în raport cu banii lui Traian Băsescu depuşi în alte ţări. Conturile au fost deschise în SUA, în perioada 1995-1997, şi au fost alimentate de-a lungul timpului, pînă în 2004, din diverse surse, în principal comisioane din afacerile oneroase patronate atîta timp cît a ocupat funcţiile de ministru al Transporturilor şi primar al Capitalei.
Anchetatorii FBI vor o nouă discuţie privată cu Traian Băsescu. Conform unor surse din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, directorul FBI pentru relaţii internaţionale, Sean Joyce, vrea ca Traian Băsescu să îl primească în cursul celei de-a doua jumătăţi a lunii martie într-o audienţă privată. Subiectul discuţiei îl vor constitui, de această dată, mai multe conturi bancare descoperite de anchetatorii de peste Ocean în bănci americane pe numele lui Traian Băsescu şi care sînt considerate suspecte. Chiriaşul de la Cotroceni a fost înştiinţat de aceasta chiar de ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gittenstein, care l-a contactat telefonic marţi dimineaţă, în jurul orelor 10,30. La scurt timp după această veste, Traian Băsescu a intrat mai bine de două ore într-o discuţie secretă cu Florian Coldea, pe care l-a convocat de urgenţă în biroul prezidenţial. Nu există informaţii despre felul în care a decurs discuţia dintre cei doi mafioţi, dar noi am aflat că, pînă la sfîrşitul săptămînii, Băsescu va trebui să transmită ambasadorului american o propunere de dată în care îl poate primi pe Sean Joyce....
RăspundețiȘtergereJefuirea flotei româneşti începută de Traian Băsescu a fost încheiată în urmă cu trei zile de fratele acestuia, Mircea Băsescu. Ultima navă, din fosta flotă de transport a României, a fost prăduită printr-o „inginerie“ financiară asemănătoare celei aplicate în celebrul Dosar Flota. În spatele întregii afaceri s-a aflat, la fiecare pas, Mircea Băsescu, care a bătut palma cu un influent armator sud-american, acţionar majoritar al puternicului concern austriac Voestalpine. Bulk – carrierul Carmen Silva (fostă Feteşti, fostă Kavo Matapas), avînd ca proprietar compania Petromin SA, cu capital majoritar de stat, este un exemplu simptomatic pentru ceea ce s-a întîmplat şi cu majoritatea celorlalte vapoare româneşti după decembrie 1989, cînd flota a încăput pe mîna lui Traian Băsescu. Ultimele două nave româneşti, rebotezate Carmen Silva şi Ileana, recuperate din Pireu de Petromin, în vara anului 2007, au intrat într-un proces de reabilitare tehnică şi reclasificare-reînregistrare, pe baza unui contract de finanţare, încheiat cu Voestalpine. Contractul prevedea decontarea cheltuielilor de reparaţii, pe bază de facturi emise de prestatori, de către grupul în cauză, în limitele unui cuantum de 6 milioane de dolari, pentru ambele nave. Petromin urma să plătească această finanţare prin închirierea celor două nave pentru exploatare comercială, pe o perioada a 2 ani, către finanţator. Practic, Petrominul asigura managementul tehnic (echipaj şi funcţionare), iar creditorul Voestalpine făcea armarea şi navlosirea. Operaţiunile au demarat cu nava Carmen Silva, care a intrat în reparaţii la Şantierul Naval Constanţa, fiind deja andocată în SNC Constanţa. Totul se derula conform contractului, când, în ianuarie 2008, a fost numit în funcţia de director general al companiei Mihai Andrei, un apropiat al clanului Băsescu. Din acest moment, programul de reabilitare a navei în discuţie a sărit de la 6 milioane de dolari, pentru repararea ambelor vapoare, la 12 milioane de dolari pentru una singură şi facturile au fost umflate chiar la 13 milioane de dolari! Sursele noastre spun că dacă Mircea Băsescu a fost creierul afacerii, Mihai Andrei şi vicepreşedintele de atunci al AVAS Bucureşti, Emil Benţoiu, au fost uneltele. Fără a mai lungi povestea, vă putem spune că după reparaţia unei singure nave, finanţatorul a pus sechestrul asigurator pe navă, al cărei proprietar a devenit de scurt timp, pentru o datorie de 13 milioane de dolari, din care deja şi-a recuperat aproximativ 5 milioane, în procesul de exploatare care se afla în derulare.
RăspundețiȘtergereGăinăria este evidentă. Chiar vîndută la fier vechi, nava ar fi valorat cel puţin 25 de milioane de dolari, iar ca petrolier în stare de funcţionare, operabil, valoarea de piaţă este în jurul sumei de 150 de milioane de euro, avînd în vedere faptul că este construită după 1990. Sursele spun că avînd în vedere că nava a intrat în proprietatea Voestalpine la mai puţin de 10% din valoarea de piaţă, şpaga luată de Mircea Băsescu este de cel puţin 50 de milioane de dolari, bani din care, la rîndul său, i-a răsplătit şi pe cei care au fost puşi în funcţii pentru a finaliza escrocheria.
In luna februarie, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 32.068 milioane euro, faţă de 32.689 milioane euro la 31 ianuarie 2011. Ceea ce inseamna o scadere de 621 de milioane de euro in numai o luna de zile. Analistii economici apreciaza ca este o cifra destul de alarmanta, chiar daca puterea actuala afirma ca economia romaneasca este pe crestere. Scaderea rezervelor valutare arata ca economia romaneasca este in prabusire.
RăspundețiȘtergereDeși au avut loc intrări de 750 milioane euro din administrarea rezervelor internaţionale, din seiful BNR au ieșit în februarie 1.371 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi aferente datoriei publice externe directe şi garantate de stat, plăţi din contul Comisiei Europene şi alte plăţi.
Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 3.399 milioane euro. Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 28 februarie 2011 au fost de 35.467 milioane euro, faţă de 35.947 milioane euro la 31 ianuarie 2011. Plăţile scadente în luna martie 2011 în contul datoriei publice externe, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează 140,85 milioane euro.
Site-ul vostru wikiliks de romania...pute a Securitate!!!! Seamana cu Saptamana lui eugen Barbu si vadim tudor, lasati-va de prostii
RăspundețiȘtergeretb sa recunosc ca Ceausescu a fost cel mai mare patriot !!!!!! cite spitale sau construit dupa moartea lui , tinind cont ca aceeasi afacere a fost preluata de altii ?????? ...si altele !!!!!
RăspundețiȘtergeretoata spuma romaniei a fost omorata la canal tara este condusa de securisti si la ora actuala si va fi condusa multi anii de acum in colo.vai de romani care stau in romania care cit de curand se va numi RROMANIA CU DOI DE R DE LA RROM
RăspundețiȘtergereAbia astept sa inceapa procesul ala si sa-l citeze pe Chior ca martor. Apoi ca inculpat!
RăspundețiȘtergereServiciile secrete americane se implica in rasturnarea Regimului Basescu?
RăspundețiȘtergereIntr-un comentariu din data de 16.01.2012 aparut pe siteul publicatiei online "The New York Times":
Linkul aici:
http://www.nytimes.com/2012/01/16/world/europe/romanians-protest-austerity-measures.html?_r=1&scp=3&sq=romania&st=cse
un anume Leone Storlato fost agent CIA si atasat la ambasada SUA din Budapesta intre anii 1999-2004 face cateva referiri interesante la protestele din Capitala Romaniei dar si din celelalte orase importante ale tarii, - proteste generate de masurile excesive de austeritate luate de Regimul Basescu, - regim considerat corupt si "mafiot", cu tendinte dictatoriale.
Cine este acest "Leone Storlato"? Respectivul a figurat pe listele unor agentii americane cu atributiuni "speciale" in Europa de Est si Federatia Rusa. Il regasim la "Consiliul Cultural American" din Bielorusia ( Belarus) intre anii 2005-2009 sub numele de ... Rewiczky Sándor ( Alexander) pe siteul caruia publica unele materiale de analiza culturala a "conexiunii est-vest", dar mai ales articole cu caracter de analiza sociala si chiar militara. Fotografiile atasate acestor articole si care se refera la autorul lor sunt identice cu cele publicate pe siteul unui ONG din Utah numit "East West Cultural Institute " ... numai ca acolo autorul se numeste ... Storlato Leone! Din ce in ce mai interesant, nu-i asa?
Iata un link interesant:
http://www.eastwestcenter.org/popular-uprisings-and-military-support-to-future-movements-in-eastern-europe
Revenind la analiza evenimentelor violente din Bucuresti, - respectivul spune ( traducere):
"Tensiunea in armata romana este un grav motiv de ingrijorare pentru cancelarile vestice, o revolta in Balcani ar fi o lovitura pentru NATO. Nu demult peste capul Departamentului de stat Presedintele Obama a semnat un ordin secret catre CIA numit "Stabilizarea Romaniei" care trebue citit invers.... Documentul emis in ianuarie 2011 spune ca << Politica de dezbinare a lui Basescu in loc sa atenueze tensiunile in zona fostilor militari dar si a celor activi, le accentueaza. Prezenta militarilor in uniforma, chiar in rezerva in mijlocul unor largi manifestatii ale populatiei profund nemultumite va pune pecetea finala pentru acest regim, in viitorul apropiat>>."
Nota lui Leone Storlato ( sau Rewiczky Sándor ?) continua cu un comentariu referitor la "Mafia Armamentului" si la "Conexiunile Basescu-Kassar-Bout":
"Cea mai puternica mafie din Romania este cea a armamentului. Ea are ca baza contrabanda de arme desfasurata in jurul lumii. Pe langa aceasta sunt comisioane fabuloase obtinute prin contracte militare. In varful acestei mafii extrem de puternice se gaseste Traian Basescu. Fiecare export de arme conform legislatiei poarta semnatura comandantului suprem. Aceasta mafie avand la dispozitie sume enorme a cumparat intreaga structura a democratiei Romanesti. Justitia. servicile secrete, armata, parlamentul sunt in mana mafiei armelor care actioneaza nestingherit. Despre aceasta mafie nu se aude mai nimic in mass-media".
Materialul acestui "analist politico-militar" se incheie cu remarca:
"O revolta este iminenta in Romania anului 2012. Este foarte posibil ca elemente ale armatei sa participe la aceste miscari ce vor duce in final la prabusirea regimului presedintelui Basescu si instaurarea unui regim militar provizoriu"
Nimic de comentat....
Vasile Butnaru: Domnule Traian Basescu,grabiti-va. Mana intinsa a actorului basarabean este de fapt Mana Lui Hristos care Va Cheama la Mantuire.
RăspundețiȘtergereEu daca il prind pe asta de mai sus care face SPAM ii dau muie!
RăspundețiȘtergereCe-a patit CEAUSESCU in decembrie 1989 , nu ne-a certat nimeni din EUROPA , SUA , sau din lume ,ba chiar ne-au laudat, putem sa mai incercam o data acum in decembrie 25 , 2012 , ca sigur nu ne spune nimeni nimica si nu ne vor certa.
RăspundețiȘtergere(ACTORUL VASILE BUTNARU)Traian Basescu:Vasile,am sa-ti ofer trei milioane de euro pentru a continua prezentarea de spectacole care contribuie la Trezirea Constiintei Nationale a Poporului Roman!
Ștergere