Search

joi, 21 iunie 2012

Băsescu riscă 12 ani de închisoare pentru spălare de bani

La "Exces de putere" de la Antena 3 au fost difuzate materiale dovezi palpabile referitoare la faptul că preşedintele Traian Băsescu a fost cercetat pentru spălare de bani, iar dosarul cu pricina a fost închis pe motivul dobândirii de imunitate prezidenţială a învinuitului.
Realizatoarea Oana Stancu a prezentat documente care l-ar incrimina pe Traian Băsescu de spălare de bani, acesta riscând să facă 12 ani de închisoare. Documentele tranzacţiilor datează începând cu anul 2000, când Traian Băsescu a cumpărat un teren din Băneasa cu 1.000.400.000 lei vechi pentru a-l vinde mai târziu cu 12 miliarde de lei vechi. 
Realizatoarea emisiunii a prezentat pe parcursul emisiunii toate contractele tranzacţiilor imobiliare în care preşedintele României, Traian Băsescu, sau fiica cea mare a şefului statului, Ioana Băsescu, au fost parte.
„Toată această spirală a banilor care s-au pierdut în aceste tranzacţii sunt motive pentru care preşedintele României a fost cercetat pentru spălare de bani. Dosarul a fost închis nu pentru că faptele nu existau sau nu se probau, ci pentru că domnia sa a dobândit imunitate. Acestea sunt motive petru care domnia sa (n.r. - Traian Băsescu) ar putea risca până la 12 ani de închisoare", a declarat Oana Stancu în debutul subiectului prezentat la „Exces de putere".
Potrivit documentelor prezentate în cadrul emisiunii, Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor a închis dosarul în care era cercetat Traian Băsescu a fost clasat, a fost deconexată lucrarea referitoare la Costel Căşuneanu de cea referitoare la Traian Băsescu şi acţiunea în privinţa lui Căşuneanu a fost continuată. „Faptul că cele două dosare au fost disjunse este absolut de râs. Pentru că atunci când speli bani o faci într-un şir de persoane. În cazul ăsta a rămas spălător doar domnul Căşuneanu", a declarat Mugur Ciuvică.
La două luni după ce dosarul său a fost clasat, Traian Băsescu a susţinut, în septembrie 2005, la prezentarea unui bilanţ al Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, un discurs care pare a se potrivi foarte bine cazului său.
„Toată această spirală a banilor care s-au pierdut în aceste tranzacţii sunt motive pentru care preşedintele României a fost cercetat pentru spălare de bani. Dosarul a fost închis nu pentru că faptele nu existau sau nu se probau, ci pentru că domnia sa a dobândit imunitate. Acestea sunt motive petru care domnia sa (n.r.  - Traian Băsescu) ar putea risca până la 12 ani de închisoare“, a declarat Oana Stancu în debutul subiectului prezentat la „Exces de putere“.
Vezi AICI înregistrarea emisiunii integrale

32 de comentarii:

  1. De ce ANTENA 3 nu prezinta asemenea dovezi si despre cei de la USL ?????

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De ce cei de la "romanialeaks" prezinta stiri numai anti Basescu? Nu vi se pare cam ciudat? Copie de cacat al unui site ce urmareste mai mult decat denigrarea unui anume personaj dupa interesele anumitor magnati. Romanialeaks e de cacat!

      Ștergere
    2. Pentru ca D-nul Traian Basescu reprezinta putearea, dupa cum si dansul a spus: intr-un stat exista trei puteri, respectiv: legislativa, executiva si juridiciara iar preseditele este deasupra lor ... :) romanialeaks critica puterea, care este problema?! Un lider adevarat trebuie sa accepte, in primul rand, critica! Altfel liderul devine despot iar consecintele despotismului le cunoastem ;)

      Ștergere
    3. Deocamdata, vedem afaceri murdare cu cei de la PDL. In ultimii patru ani, in mana lor a fost puterea. Au facut ce au vrut.Un asemenea jaf, nu a fost in 22 de ani. Este puterea care a avut bani destui: imprumuri de la FMI,fonduri structurale, care s-au dus pe piscine, lucrari care nu sunt(partia de schi), borduri peste borduri, si cate altele. Cu ce s-a ridicat nivelul de trai al romanului? Inca nu le-a ajuns, au taiat salarii pensii... Rolul mass-mediei este acela de a scoate neregulile la suprafata, iar institutiile sa se sesizeze. Care institutii, care sunt controlate de Basescu? Chiar ne lasam condusi si reprezentati de un nebun?

      Ștergere
    4. LINGAILOR basisti.!!!

      Ștergere
  2. Probabil din acelasi motiv pentru care B1TV nu prezinta dovezi despre cei din PDL ... noroc ca la avem pe amandoua (posturi TV) ... nu conteaza cine ofera dovezile atata timp cat ele sunt obiective (reale), problema principala este ca justitia este cea care nu vrea sa fie obiectiva ... in principiu lucrurile ar trebui sa functioneze cam asa: publicul si media sesizeaza disfunctionalitatile, procuratura ofera dovezile, iar judecatorii implinesc justitia ... atata timp cat dovezi obiective sun prezentate de media si populatie iar procuratura nici macar nu se sesizeaza, putem concluziona cu incredere ca Romania, ca stat de drept, nu functionaeaza ... aceasta este sau va fi principala provocare a USL-ului, in contrar vor calca pe urmele PDL-ului ... si circul se reia ;)

    RăspundețiȘtergere
  3. Slugile FMI (usl-pdl ) continua vanzarea Romaniei

    Fondul Monetar Internaþional a aprobat vineri (22 iunie 2012) cea de-a cincea revizuire a acordului preventiv cu România şi, concomitent, disponibilizarea a încă 475 milioane euro din suma totală de 3,5 miliarde euro.

    "Votul a arătat că Guvernul este angajat în respectarea acordului cu FMI. În timpul dezbaterilor, membrii board-ului au transmis autorităţilor române să accelereze reformele structurale pentru a creşte competitivitatea economiei. Au fost lucruri generale privind reformele structurale, consolidarea fiscală şi politica monetară, care trebuie să rămână în continuare prudentă în condiţiile turbulenţelor din zona euro", a declarat pentru MEDIAFAX reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu.
    Cea de-a cincea revizuire a fost ultima condusă de americanul Jeffrey Franks, care va fi înlocuit din această vară de olandezul Erik de Vrijer.
    Principalul angajament din cadrul acordului îl reprezintă introducerea managementului privat la companiile de stat şi privatizarea parţială, în special prin listarea la bursă, sau vânazarea de pachete majoritare de acţiuni.
    Statul român a convenit cu FMI să organizeze oferte publice pentru 15% din acţiunile Transgaz până la 15 iunie, 15% din Romgaz până la mijlocul lunii septembrie, 10% din Hidroelectrica până la jumătatea lunii octombrie, şi să urgenteze pregătirile pentru vânzarea a 10% din titlurile Nuclearelectrica până la sfârşitul acestui an.

    RăspundețiȘtergere
  4. Slugile FMI (usl-pdl ) continua vanzarea Romaniei

    Obiectivul privind vânzarea pachetului de acţiuni la Hidroelectrica nu mai poate fi atins în termenul prevăzut, după intrarea companiei în insolvenţă.
    Totodată, 20% din acţiunile Tarom ar urma să fie listate la bursă până la finele acestui an, termen prevăzut şi pentru cedarea pachetului majoritar la CFR Marfă, potrivit scrisorii de intenţie convenită cu FMI.
    Guvernul s-a mai angajat să vândă, până în prima parte a anului viitor, o participaţie majoritară la Electrica, precum şi participaţiile minoritare deţinute de stat la filialele Electrica deja privatizate.
    Tot în prima parte a lui 2013, Executivul va privatiza noul producător de energie care trebuie format, până în iulie 2012, prin fuziunea centralelor Paroşeni şi Mintia şi a celor patru mine viabile ale Companiei Naţionale a Huilei.
    Acelaşi termen a fost stabilit pentru privatizarea noului producător de energie CE Oltenia, creat la mijlocul lunii mai prin fuziunea complexelor energetice Craiova, Rovinari şi Turceni. Elcen Bucureşti ar trebui de asemenea privatizată în 2013.
    Executivul s-a angajat să menţină deficitul bugetar cash în limita a 2,2% din PIB, în condiţiile în care PIB-ul pentru acest an a fost revizuit, potrivit ultimei strategii fiscal-bugetare, în uşoară scădere comparativ cu estimarea anterioară, de la 609,7 miliarde lei la 607,5 miliarde lei.

    RăspundețiȘtergere
  5. Slugile FMI (usl-pdl ) continua vanzarea Romaniei

    În aceaşi timp, Cabinetul Ponta a menţinut angajamentele asumate de precedentele guverne privind reformele strucuturale. În acest sens, Executivul trebuie să prezinte până la finele lunii iunie proiectul de lege privind reforma în sănătate, care să fie supus dezbaterii publice.
    Guvernul a transmis FMI şi că va menţine taxa de clawback în industria farmaceutică, contestată de către producătorii de medicamente, prezentând acest sistem de taxare ca metodă principală pentru a evita acumularea de noi arierate în domeniu.
    Autorităţile s-au angajat faţă de FMI să elimine treptat preţul reglementat la gazele naturale pentru consumatorii industriali până la sfârşitul anului 2014, dar ar putea prelungi perioada până la finele lui 2015 dacă vor exista diferenţe prea mari între preţul mediu european şi cel de import.
    De asemenea, Guvernul va înfiinţa o piaţă de tranzacţionare a gazelor, care va fi dezvoltată de OPCOM şi va fi operaţională la 1 ianuarie 2013, după care va vinde acţiuni la operatorul pieţei de energie companiilor şi poate şi burselor de profil din regiune.
    Preţul reglementat al energiei electrice va fi majorat cu 5% până la sfârşitul lunii iunie atât pentru populaţie, cât şi pentru consumatorii industriali, iar Executivul menţine în memorandumul cu FMI calendarul de eliminare a tarifelor administrate la electricitate asumat de Guvernul Boc.
    România are în derulare un acord de tip preventiv cu FMI în valoare de 3,6 miliarde euro, completat de o înţelegere similară cu Comisia Europeană pentru foduri disponibile de 1,4 miliarde euro. În urmă cu două săptămâni, Banca Mondială a aprobat un memorandum de înţelegere cu România în urma căruia instituţia a pus la dispoziţie o linie de credit de 1 miliard de euro.

    RăspundețiȘtergere
  6. De ce nu scriezi si de cei din USL?Site-ul este comandat politic?Toti sunt o mizerie ordinara si lumea trebuie sa stie!Succes!

    RăspundețiȘtergere
  7. de ce va intrebati de ce acest site critica doar puterea?Simplu ar fi sa cititi pe NEWS.ro stiri pe blog "Ponta trebuie sa plateasca!....." si va veti da seama ca au dreptate,si oricum cit a fost psd la putere s-a furat cu bun simt si nu pe fata fara rusine.Astia v-au prostit si va prostesc in continuare si tot refuzati sa vedeti adevarul.SUNTETI MASOCHISTI? TREZEALA CA ALTFEL DRACU E AL NOSTRU PINA LA FINAL SI DOAR NOI AVEM DE PIERDUT pentru ca ei si-au asigurat buzunarele.

    RăspundețiȘtergere
  8. daca aveti de gind sa ma injurati va recomand un psiholog, ca sa va mai calmati si sa nu mai luati aceste postari ca pe ceva personal.Fiecare poate sa-si spuna parerea intr-un mod civilizat fara sa ia gitul nimanui.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. draga mea de cind nu mai esti ministru nu mai arati asa bine ,ba chiar ca d......

      Ștergere
  9. nu e chiar asa de greu sa verifici cine e raspunzator de acest site gen blog condus de un nume maghiar? a, aia care au bagat zanzanie intre romani? ce romani naspa, nu pot sa guverneze fara maghiari ... ar trebui scosi de la guvernare cum au facut cu vadim tudor. de fapt ce vroiam sa spun? na ca am dat si enter, trebuia alt+F4.

    RăspundețiȘtergere
  10. Domnilor,buna ziua.Imi este rusine ca asist zilele acestea la circul politic lansat de USL.imi este rusine ca sunt roman iar USL are un singur scop: Gratierea lui A.Nastase si punerea cu botu pe labe a justitiei din Romania pentru ca smecherii din parlament sa isi faca de cap cum o faceau pe vremea comunistului Iliescu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Domnule,sa ne sugi pwla. Esti un basist nenorocit.Marsh la kkt.

      Ștergere
    2. sa inteleg ca pdl a fost un imaculat ?(ca doar imbraca tricouri albe acum)Sa inteleg ca eu nu ma mai ajung cu banii, datorita masurilor extraordinare de redresare a economiei luate de guvernul pdl?Cred ca totul este distorsionat pt a ne face sa nu mai intelegem nimic.Sunt momente in care cred ca nici eu nu mai inteleg nimic ,si atunci ma apuc de citit si pareri pro si contra pt a-mi face o parere cit mai relista.Oricum concluzia mea este ca pdl ne-a prostit (mintit,furat,prostit)in 8 ani mai rau ca psd-ul in 11 ani.Nu ca psd ar fi fost mai breaz, dar macar nu faceau totul pe fata.Pdl-ului nu i-a fost teama sa ne minta in fata pt ca sunt multi neinformati,iar asta este sfidare.RUSINE SA LE FIE.Stiti care este faza ceza mai tare ?Cind a candidat in 2004 l-am si i-am votat,dar m-au dezamagit si nu le mai acord votul meu.

      Ștergere
  11. http://www.evz.ro/detalii/stiri/statul-cumpara-curent-de-la-dan-voiculescu-990744.html Articol despre Felix Basinosul.Poate o sa-l vedem la ANTENE!Sau poate chiar Mircea Badea o sa ni-l relateze in stilul lui!

    RăspundețiȘtergere
  12. cred ca sunteti in stare sa-l votati din nou pe Basescu,pana la urma va facut atata bine, stati bine pe scaunele de birou platite din bani publici si va e frica ca schimbarea va poate lasa fara excursii in maldive sau dubai.Ii pot intelege pe cei care se simt nedreptatiti de o putere sau alta ,dar nu pot sa suport falsitatea unora care continua sa induca in continuare ca PDL si Traian Basescu de fapt sunt mai buni decat ceilalti.Spuneti ca sunteti anticomunisti,ca va este rusine sa traiti in romania guvernata de USL , dar nu va fost rusine de parintii vostrii , cand le-a fost taiata pensia, stiind ca prin votul vostru a-ti contribuit la acest deznodamant.
    Sper ca intr-o zi sa platiti pentru pacatele voastre!
    A si pupati-l in continuare pe Base!

    RăspundețiȘtergere
  13. Domnul Basescu daca se simte vinovat de trecutul montruos in care sigur are si prieteni vechi nu trebuie sa ajunga in fata instantei,trebuie sa ia drumul sinuciderii pentru ca poporul este prea incercat de americani de europenii nostri ,de rusi de saracie,de sclavie,depoliticieni hoti,de monarhie,de pierderea taramului s.a.m.d.

    RăspundețiȘtergere
  14. pai cine sa mai aiba incredere in noi cand la noi se fura ca-n codru,nu respectam intelegerile,insusi presedintele tarii implicat,oare cine se cred ei de se joaca cu viata noastra si cu destinul unui popor cu istorie ca a noastra.Oare chiar nu avem oameni care sa puna stapanire pe aceasta situatie incredibila din tara noastra?.

    RăspundețiȘtergere
  15. Cred ca noi inca n-am inteles lupta din culise a acestor banditi si ne joaca ca pe marionete.Au milioane de secrete pe care noi le aflam dupa un an sau nu sant dezvaluite niciodata.Eclar ca este vorba de o masonerie mult mai inteligenta decat credem.Ar trebui sa gandim mai profund .

    RăspundețiȘtergere
  16. Desteapta-te romane ca daca nu vai si-amar de pielea ta.Vei fi vandut ca pe ciorapi in putrefactie.

    RăspundețiȘtergere
  17. Nu vă mai faceţi vânt cu coada, că Băşescu nu o răspundă penal niciodată.El e prea penal, scrie puşcărie pe chelia lui, dar are protecţie de la FSB şi CIA. Le-a făcut prea multe servicii.Când îl vor retrage, îl vor lua în USA ca pe Pacepa.Acolo este acum şi Codruţ Marta cu toate conturile lui de miliarde euro.
    Aşa a fost treaba şi cu Omar Haisam,agent MOsad

    RăspundețiȘtergere
  18. (ACTORUL VASILE BUTNARU) Traian Basescu: VASILE,am facut tot posibilul pentru "SCHIMBAREA LA FATA A ROMANIEI"!

    RăspundețiȘtergere
  19. (ACTORUL VASILE BUTNARU) Traian Basescu: Basarabeni,Va multumesc din tot sufletul ca aveti incredere in mine!Va multumesc si pentru inalta distinctie oferita cu mult drag: Floarea de Foc-Basarabia!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. (ACTORUL VASILE BUTNARU) Traian Basescu: Vasile,revin la Chisinau in mare forta! Frati Basarabeni,momentul istoric se va produce pe 1 februarie 2013!

      Ștergere
    2. (ACTORUL VASILE BUTNARU) Traian Basescu: Vasile,in ultimul timp ma gandesc tot mai mult la Iisus Hristos si la cei 12 apostoli!

      Ștergere
  20. (ACTORUL VASILE BUTNARU)Traian Basescu:VASILE,o mana intinsa care ma ajuta intr-o zi intunecoasa este Mana actorului basarabean de care o sa-mi aduc aminte pana la sfarsitul vietii!

    RăspundețiȘtergere
  21. (ACTORUL VASILE BUTNARU)Traian Basescu:Vasile,invata-te de la mine cum sa sa faci rost de Aur,Diamante si Bani!

    RăspundețiȘtergere

Va rugam INSISTENT sa nu folositi un limbaj obscen. Nu ne obligati sa stergem unele mesaje, sau sa restrictionam comentariile. Va multumim.

Surse.org Blog Un Proiect Open Source

Surse.org Blog Un Proiect Open Source