Search

duminică, 9 ianuarie 2011

De unde are EBA 900 milioane euro?

Pe Strada Périé Mazamet, la numarul 12, se afla cea mai luxoasa vila din zona Parisului, însasi strada respectiva fiind una de "fite", unde doar bogatasii lumii îsi pot permite sa locuiasca. Imobilul este o raritate pe piata imobiliara franceza, deoarece a apartinut unor înalti demnitari ai Frantei.O astfel de achizitie, atît în Franta, cît si în mai toate tarile Europei Occidentale, necesita ani de munca si un credit ipotecar pentru care cineva ar plati aproape toata viata. Si totusi, ea a fost cumparata, cu PLATA INTEGRALA (900 de milioane de euro!) - în pretul acesta intra si doua vile, mult mai mari, vecine cu prima (în care au fost cazati ofiteri SPP din garda duduii prezidentiale), de catre Elena Basescu!
Interesant de aflat de unde a avut "Gogosica lui tata" banii cu care a cumparat superba casa. Mai mult ca sigur, aceasta nedumerire se va adauga celorlalte suspiciuni pe care opinia publica le are cu privire la prosperitatea familiei lui Traian Basescu (NOTA REDACTIEI: informatiile ne-au fost puse la dispozitie, printr-un important om de afaceri francez, la rîndul sau europarlamentar, chiar de catre reprezentantul agentiei imobiliare pariziene prin care EBA si-a achizitionat bijuteria locativa de 900.000.000 euro, bani gheata!).De unde a avut banii, avînd în vedere ca tatal ei este bugetar, cu un salariu de 4000 RON, mama este casnica, iar salariul sau de europarlamentar - chiar daca e consistent - nu i-ar ajunge nici sa cumpere un perete al acestei vile? Probabil ca din... succesuri, nu?

17 comentarii:

  1. 900.000.000 euroo??? mi se pare exagerat.
    cat a primit Romania ultima oara de la FMI

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. (ACTORUL VASILE BUTNARU)Traian Basescu:Vasile,eu nu am uitat de tine.Am sa-ti ofer din fondul de rezerva-3 milioane de euro!Conditia este una: Continua sa prezinti spectacole care contribuie la Trezirea Constiintei Nationale a Poporului Roman!

      Ștergere
  2. Asta e teapa cu premeditate !
    Nu cred in 900 de milioane ca nu e Palatul Elysee, probabil 900.000 de euro dar si asa e foarte umflat pretul.
    Si unde este strada asta Périé Mazamet in Paris, poate nici nu exista la fel ca si importantul om de afaceri.
    Asta e manipulare grosoloana, ce credibilitate mai au articolele de pe acest blog ???

    RăspundețiȘtergere
  3. 900.000.000 euro spuneti, cred ca habar nu aveti notiunea banilor si daca prezentati astfel de date ce sa mai cred despre restul articolelor.Oricum prin acest articol v-ati decredibilizat toata activitatea trecuta si viitoare care putea fi promitatoare.Ar fi corect sa dati ceva explicatii.

    RăspundețiȘtergere
  4. Bun, haideti sa ne lamurim : in Paris nu exista strada "Perie Mazamet", ci doar 2 strazi care contin numele "Perie"si anume:
    - rue des Freres Perie, in arondismentul 16, si
    - rue Casimir Perie, in arondismentul 7
    In Franta exista, de asemenea, o localitate MAZAMET, situata in centru (cod postal 81200), care are o strada Perie, dar unde imobilele sunt incomparabil mai ieftine.....
    Am locuit 14 ani la Paris si va pot spune ca 900 de milioane de euro este o suma incomensurabila pentru plata unei locuinte, chiar a unui hotel particular total mobilat et echipat, cu personalul de deservire cu tot !!
    Poate ar fi bine sa faceti o oarecare verificare prealabila inainte de a posta diverse "informatii"de acest gen, care pot intoxica definitiv credibilitatea site-ului.....

    dr. tudoran

    RăspundețiȘtergere
  5. Poate ca ar fi trrbuit sa retrageti acest articol. aveti destule dovezi ca informatiile sunt simple fabulatii. Verificati ce postati, altfel va asemanati zicalei ei mint si noi pacalim

    RăspundețiȘtergere
  6. pt Victoritza: draga esti pesedista? daca da iti dau MUMU. esti penelista? iti dau la KKO. daca esti pedelista iti fac un lingiulingus!!! LOL!

    RăspundețiȘtergere
  7. Eu vreau ca EBA si cu Elena Uda si Delma ( Roberta) si Ridzi sa-mi faca MUMU mult de tot sa le curga mumu pe buzele alea cu silicoane sa le dau mumu la toate pedelistele astea infocate care scrie pe net in apararea Chiorului fir-ati ale dreaq de sugatoare si la sfarsit sa-i dau mumu si lui Boc ca daca ii pun peruca si ii dau cu ruj zici ca e o centurista din alea batrane, face mumu la greu lui Chioru!

    RăspundețiȘtergere
  8. chiar exagerat...900 milioane euro e o suma...stratosferica...cred ca nici Burj Al Arab nu costa atat...900.000 sau 9.000.000 era altceva , habar nu am pretul locuintelor din Paris...nu sunt PDL sunt total anti Base' ...as vrea sa il vad impuscat la Targoviste ( k tot s-au specializat aia)

    RăspundețiȘtergere
  9. Victorita nene nu vrei sa ne faci MUMU? Clempano adica! Adica sa-ti dam mataranga romaneasca si stramoseasca sa SUGI!

    RăspundețiȘtergere
  10. ?Hotelul ăsta din Monte Carlo, se numeşte Beach Plaza ? Le Meridian, care dă direct în Marea Mediterană, a fost cumpărat de Elena Udrea, Dorin Cocoş şi Ioana Băsescu cu aproape un miliard de euro. De ce nu-mi dau un răspuns dacă eu bat câmpii??, a declarat Corneliu Vadim Tudor, marţi, la Sinteza Zilei. Liderul PRM i-a acuzat astfel, în cadrul emisiunii, pe Elena Udrea, Dorin Cocoş şi fiica preşedintelui, Ioana Băsescu, că ar fi achiziţionat un hotel la Monte Carlo cu un miliard de euro. Moderatorul emisiunii, Mihai Gâdea, i-a cerut lui Corneliu Vadim Tudor să prezinte dovezi în sprijinul afirmaţiilor sale.

    Răspunsul liderului PRM a fost că ?dovada este autoritatea mea de mebru al Comisiei de Politică Externă a Parlamentului European, de şef de partid şi faptul că ei nu răspund?.


    Corneliu Vadim Tudor a mai spus că dacă nu intervenea el cei indicaţi de el ar mai fi cumpărat un hotel la Beirut, cu zeci sau sute de milioane de euro. De asemenea, a acuzat-o pe una dintre fetele preşedntelui că şi-ar fi achiziţionat o vilă la Paris.

    ?În al doilea rând, dacă nu eram eu cumpărau şi hotelul Riviera din Beirut, tranzacţie pe care trebuiau să o facă în iunie. Costa numai câteva sute sau zeci de milioane de euro. Le-am stricat socotelile. Dar ce ziceţi de vila asta de la paris a lui gogoşica lui tata?, a mai spus Corneliu Vadim Tudor.


    @Vreau sa corectez> localitatea este Mazamet nu Mezmet! Este greseala de tipar, in rest informatiile sunt aceleasi.

    RăspundețiȘtergere
  11. daca informatiil sint corecte,e naspa.daia vor sa dea rosia montana unor oportunisti,stoarfa lu tata are nevoie de bani pentru gentute.obrazu' subtire cu cheltuiala se tine.da de ciorile de la palat ce ziceti?

    RăspundețiȘtergere
  12. Tot se fac comentarii , dar nimeni nu face nimic .
    Noi ar trebui sa fim uniti sa scapam de mzeriile astea ca Basexu ,Udrea , Leana Basexu , Piticul care face Poc si altii nu contest adevarul din aceste publicatii , sunt sigur ca persoanele mentionate mai sus fac tot felul de smecherii , intrebarea e : Cum e posibil ca o analfabeta ca EBA sa fie europarlamentar ??? sincer asta e EUROPROASTA !!!

    RăspundețiȘtergere
  13. nu stie nimeni ce sa creada. poate nouasunte de mii de euro Asa da si tot sunt multi bani

    RăspundețiȘtergere
  14. acte documente fotografii cu vila unde sunt + CIT ESTE PARISUL DE PARIS TO F SCUMPA ESTE O ASTFEL DE VILA.ORICUM SUNT NESIMTITI

    RăspundețiȘtergere

Va rugam INSISTENT sa nu folositi un limbaj obscen. Nu ne obligati sa stergem unele mesaje, sau sa restrictionam comentariile. Va multumim.

Surse.org Blog Un Proiect Open Source

Surse.org Blog Un Proiect Open Source