Search

miercuri, 15 iunie 2011

Dezvlăuirile lui Silviu Crăescu despre activitatea ilegală a CIA in sprijinul regimului Băsescu (I)

Cititi si:

Subsemnatul Silviu Crăescu, cetăţean român, solicit Parlamentului României ca, potrivit uzanţelor interne şi internaţionale privind statutul personalului diplomatic,
să retragă acreditările şi să dispună declararea ca „persona non grata”, a tuturor funcţionarilor CIA din Ambasada SUA la Bucureşti, în frunte cu ambasadorul SUA Mark Gitenstein, cu acordarea unui termen limită pentru părăsirea teritoriului Statului Român de 30 de zile. Personal, apreciez că această măsură trebuie luată de urgenţă, în funcţie de activităţile de spionaj desfăşurate pe teritoriul României de către personalul Ambasadei SUA, activităţi ce încalcă legislaţia română privind munca diplomatică, în care am fost implicat direct.

Afirm cu responsabilitate că am fost folosit de către ambasadorii SUA în cadrul unui program secret de tip OSINT, dezvoltat la nivelul misiunii diplomatice SUA la Bucureşti, la colectarea de date şi informaţii din surse deschise. La cererea oficialilor americani, care mi-au fost şi angajatori direcţi, am cules informaţii şi date confidenţiale, considerate sensibile, în forma brută, pe care le-am şi prezentat, ulterior, în cadrul unor discuţii private. Am colectat date şi informaţii de tip OSINT, despre conducerea şi oficialităţile politice, economice şi militare ale Statului Român. Aceste date au fost colectate din presa centrală, din diverse surse deschise, site-uri şi reţele de socializare, precum şi din discuţiile avute cu membri ai Serviciului Român de Informaţii din eşaloanele inferioare, cele care se opun conducerii actuale, impuse politic, sau din discuţiile avute cu cetăţeni şi demnitari ai Statului Român. Pe parcursul a aproape 2 ani de zile, începînd cu 2009 pînă în martie 2010, am fost folosit de către statul american, acesta fiind beneficiar direct al informaţiilor. La început, nu am considerat că fac un lucru ilegal, deoarece, în virtutea relaţiilor oficiale dintre Statul Român şi cel american, am crezut că, prin activitatea mea, pot aduce un serviciu conducerii Ambasadei SUA de la Bucureşti, de a înţelege realităţile societăţii româneşti. Recunosc faptul că am fost singurul angajat român care a ocupat această funcţie de înaltă răspundere şi că am fost ghidat în colectarea şi operarea datelor de către ambasadorii SUA la Bucureşti. Cu timpul, însă, cererile acestor demnitari americani s-au diversificat, acoperind vaste domenii de activitate. Am fost solicitat, deoarece ani de zile m-am învîrtit în sfera intereselor Serviciilor Secrete din România, cu mediul de afaceri şi cel politic. Au urmat şi cereri speciale, venite din partea ambasadorilor SUA, despre viaţa personală a unor oameni politici, ziarişti, militari şi demnitari de rang înalt ai Statului Român, lucru care mi-a dat de gîndit, fapt pentru care am încetat să mai furnizez datele complete cerute de oficialii americani, motivînd că programul şi familia îmi ocupă mult timp, mai ales că soţia mea suferise un atac cerebral din cauza problemelor în care eram angrenat la serviciu, pe teritoriul american.
Ruptura relaţiilor bune avute cu demnitarii americani s-a produs atunci cînd am observat că demnitarii români, respectiv şefii partidelor din Opoziţie, sînt înregistraţi fără a fi informaţi, iar toate informaţiile obţinute în urma discuţiilor avute de aceştia cu ambasadorii SUA erau trimise atît la Washington, cît şi preşedintelui României, prin consilierii prezidenţiali, care făceau cărare la reşedinţa ambasadorului SUA la Bucureşti, sub diferite pretexte puerile. În acest timp, am observat, fără să vreau, în perioada mandatului ambasadorului Mark Henry Gitenstein, schimburi de mesaje codate, înţelegeri tainice, turnătorii, aranjamente şi întîlniri în regim conspirativ dintre reprezentantul oficial al statului american în România şi diverşi consilieri prezidenţiali, oameni politici actuali şi chiar membri ai familiei prezidenţiale. Am asistat la scene care pot indica săvîrşirea unor fapte de înaltă trădare sau de subminare a intereselor Statului Român în folosul personal al unui grup de interese, pentru a păstra Puterea, favorurile şi recunoaşterea statului american.
După aproape 5 ani de activitate pe teritoriul american, timp în care am văzut şi am auzit multe, ofiţerii de contrainformaţii americani din cadrul biroului de securitate diplomatic şi biroul CIA, considerînd că sînt un vector real de scurgeri de informaţii privind planurile de susţinere a lui Traian Băsescu de către statul american în defavoarea lui Mircea Geoană, au luat decizia ca Ambasada SUA la Bucureşti să-mi desfacă contractul de muncă cu durată determinată, în numele ambasadorului, fără a exista o decizie semnată de acesta. Înainte de a fi dat afară, am fost sfătuit să îmi dau demisia, urmînd să primesc anumite despăgubiri, plus recomandări etc… Cert este că am refuzat. Astfel, a urmat şantajul şi am fost direct ameninţat atît eu, cît şi familia mea, cu repercusiuni grave din partea ofiţerilor CIA acoperiţi, din cadrul Ambasadei SUA la Bucureşti. Am fost destituit din funcţie de statul american şi nu de ambasador, doar pe motiv că aş fi necorespunzător profesional, fără ca să fiu acuzat de spionaj în favoarea PSD-ului şi a lui Mircea Geoană. Am considerat mereu că este un abuz şi o insultă, deoarece, personal, am primit numeroase scrisori de recomandare oficiale, cadouri, insigne, mailuri şi aprecieri verbale de la ambasadorii în funcţie, ori de la şefii Serviciilor Secrete americane, un preşedinte şi un vicepreşedinte american, atunci cînd au vizitat România. Dacă ar fi fost adevărată măcar o suspiciune, şi nu o faptă de spionaj, aş fi fost trimis în SUA, ca să răspund pentru faptele mele, ori aş fi fost reţinut într-o închisoare CIA din România unde, probabil, aş fi fost torturat crunt, pînă cînd aş fi recunoscut şi ce nu am făcut.  Ciudat este că şi acum menţin relaţiile cu ofiţeri din SUA şi cu angajaţi ai Departamentului de Stat American, în schimb relaţiile cu angajaţii Ambasadei SUA la Bucureşti au încetat definitiv, deoarece aceştia au fost prelucraţi de ofiţerii acoperiţi din cadrul acesteia, ca sub nici un motiv să nu ia contact cu mine şi să raporteze orice încercare venită din partea mea de a-i contacta, totul sub ameninţarea desfacerii contractelor de muncă.
Va urma
 SILVIU CRĂESCU

10 comentarii:

  1. Ramai cu ochii ca la broaste cand citesti toate astea....cred ca numai Dumnezeu ne mai scapa de hatisul in care este omenirea.

    RăspundețiȘtergere
  2. suntem condamnati la pieire.Noi,ROMANII...

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu inteleg . de unde reese ca CIA este complice cu teroristul international basescu traian?

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu aveam de gand sa scriu ceva URAT
    Dar ce ati incervat voi , DA .

    RăspundețiȘtergere
  5. Din cate stiu eu, ce-am vazut pana in prezent si anume: pana si faza in care bietul roman a fost omorat pe trecerea de pietoni de un BETIV (cadru militar al sua)a fost judecat de tribunalul militar sua si a fost gasit NEVINOVAT. Ma intreb ce probe o fii avut acei magistrati ai sua de au judecat cazul??
    Lucrurile sunt foarte clare....eu au voie totul si nu sunt vinovati; de ex (e de vina romanul care a vazut crima nu americanul care a facut-o) cam asa sta treaba si pe-aici si pe oriunde-s americanii.(nu ca asa avea ceva cu ei dar fiind in discutie)
    Eu tot ma intreb cum se traduce fraza NIMENI nu-i mai presus de lege??? Si totusi parlamentari, deputati sau americani ei au regimul lor special, imunitate DOMN'e.
    Cred cu tarie ca exista si va exista nedreptate chiar si in birourile de varf (chiar in presedentie).
    Singura speranta e ca atunci cand lumea se va termina TOATE LUCRURILE ASCUNSE ALE OAMENILOR VOR IESI LA IVEALA conform "Rom 2:16 Si faptul acesta se va vedea în ziua când, dupa Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor." Acum poti minti, insela, sa omori sa faci orice impotriva oricarei legi omenesti sau ceresti, sa te ascunzi de oameni dar.... VA VENI O ZI SPECIALA IN CARE SE VA FACE DREPTATE, asa cum a-ti citit in versetul biblic.
    Si acolo pus fata-n fata cu Dumnezeu la judecata nu va exista traducere in fraza "NIMENI nu e mai presus de lege", acolo nedreptatea e nedreptate si dreptatea e dreptate, ....PUNCT.

    RăspundețiȘtergere
  6. Attack against the Constitutional Court: U.S. Embassy acts like an occupying force! Foreign Ministry must to react official and take appropriate action! Romania cannot tolerate American interference in its internal affairs! – Silviu Craescu

    RăspundețiȘtergere
  7. Interesant. ''Istoria se repeta''. Un lucru general valabil, daca nu se invata din ea.
    In cazul de fata, se pare, poate, profetiile se implinesc, incetul cu incetul (Nostradamus - Vanga), depinde cum gandeste ''Elita'', pentru ca, se pare, dupa cum orchestreaza ''Ei'', asa va trebui sa jucam,toti. Sunt care se impotrivesc ''cantecelor'' NWO.
    Se sepune ca o picatura de apa mareste oceanul, dar doua picaturi. Daca suntem puternici,unul langa celalalt,ne ajutam reciproc o sa fie bine!



    Daca o sa se vada ''cantece'' pe cer nu o sa fie
    bine!

    RăspundețiȘtergere
  8. Silviu Craescu membru al - este fostul angajat special si personal al Ambasadoriilor SUA la Bucuresti prin Departamentul de Stat American in perioada 2006 -2010, care in ciuda presiunilor facute de serviciile secrete partenere, a avut curajul sa vorbeasca pentru prima data despre scandalul existentei inchisoriilor CIA din Romania in 2010 - 2011. De ce presa din Romania nu cauta sa afle informatii direct de la sursa? Accesati: http://www.corectnews.com/politics/apel-pentru-depolitizarea-justitie

    SURSA: Craescu Silviu - OSINT Intell - Ofiter de protocol si agent sub acoperire folosit de serviciile secrete si de guvernul american pe cand lucra la Ambasada SUA (specialist in depistarea şi blocarea canalelor de comunicare, controlarea operativă a tuturor contactelor, înregistrarea convorbirilor, discreditarea şi compromiterea, folosirea intensă a turnătorilor “surse informative” şi a unor ”legături oficiale cu prestigiu în mediul politic si diplomatic”, influenţarea şi ameninţarea prietenilor, crearea de disensiuni între ”obiectiv” şi prietenii săi, încercarea de influenţare a ”obiectivului” precum şi subordonarea actului de justiţie prin initierea, supravegherea şi controlarea unui proces în care urma să fie implicat ”obiectivul”).
    Silviu Craescu este un personaj carismatic, care a ajuns Consilier principal al Europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor, Presedintelui Partidului Romania Mare. El se bucura de o protectie la nivel inalt in cadrul serviciilor secrete, fiind scolit in trecut pe rand de generalii Iulian Vlad, Nicolae Plesita, Aron Bordea, Valetiu Buzea, Ilie Merce, Danescu Gheorghe si Danut Saulea, vechea garda a securitatii statului sub regimul lui Ceausescu.
    Craescu Silviu - este membru acoperit al I.G.M.A.A.U. - Marea Loja Nationala dim Romania si membru activ al serviciilor secrete din Romania.Silviu Craescu se pare ca este bun prieten cu Marele Pro Maestru Florin Simion .

    RăspundețiȘtergere
  9. Craiescule nu stiu in ce vrei sa pozezi. Scrie o carte este mai bine. Cum sta treaba cu angajatii din TOATE ambasadele din Romania? TOTI acesti angajati au legaturi cel putin cu SRI deci nu te bagau aia sa culegi informatii ptr ei . Deci te-ai oferit! Asa ca ciocu mic!

    RăspundețiȘtergere
  10. Cat de multe se leaga (cel putin pentru mine) urmarind anumite "fire"...
    Se pare ca atat dansul, precum si alltii, sunt implicati subtil si in racolari de tineri, cu o conduita cat mai impecabila, care dau semne ca pot sau vor deveni persoane importante.
    Ma intristeaza cand vad oameni foarte destepti, in comparatie cu subsemnatul, dar care sunt orbi.

    RăspundețiȘtergere

Va rugam INSISTENT sa nu folositi un limbaj obscen. Nu ne obligati sa stergem unele mesaje, sau sa restrictionam comentariile. Va multumim.

Surse.org Blog Un Proiect Open Source

Surse.org Blog Un Proiect Open Source

Follow by Email