Introducere la "Raportul asupra evenimentelor din 13-15 Iunie 1990"

Noi, cei ce inca ne mai aducem aminte de evenimentele din decembrie 1989 si de "Fenomenul Piata Universitatii", de acea manifestatie maraton, comemoram acele evenimente tragice petrecute cu 20 de ani în urma. Atunci, oameni de toate vârstele sau profesiile, indiferent de gradul de cultura, timp de 52 de zile au manifestat pasnic împotriva restauratiei impusa de Ion Iliescu si acolitii lui, dupa ce românii vazuse un licar de speranta atunci în decembrie 1989, când crezuse ca au terminat cu regimul comunist ce-i înrobise timp de 45 de ani.

Dupa “victoria” neocomunistilor din esaloanele doi si trei ale PCR la alegerile din 20 mai 1990, în Duminica orbului, acestia îsi consolidase pozitia în stat si, ca atare, îi deranjau profund cele ce se întâmplau si tot ceea ce se cerea în Piata Universitatii. Asa ca în ziua de 12 iunie 1990 au hotarât sa lichideze în forta aceasta miscare a asa zisilor golani care fusese lasati acolo sa fiarba în suc propriu, dupa expresia  Ion Iliescu, presedintele de atunci al Romaniei, despre care prea putini isi aduc aminte azi ca a fost ales cu 86% dintre voturile valabil exprimate, pentru ca intr-adevar, - atunci Iliescu era perceput ca "Salvatorul Romaniei", fiind realmente adulat de masele populare care credeau sincer ca ii scpase de Ceausescu si de... comunism.

Planul de "curatire a pietii" a fost pus în aplicare în zorii zilei de 13 iunie 1990, când detasamente de politie si fosti securisti în civil au ras piata de tot ce mai exista acolo, oameni, corturi sau lozinci. Dupa care s-au dedat la acte provocatoare incendiind autobuze sau atacând cladiri sau obictive civile. Faptele nu sunt bine lamurite nici azi, in ciuda numeroaselor marturii. Pretextul respectiv, a fost folosit pentru a intrerupe emisia tv dupa ce Iliescu a facut apel la "oameni de bine" ca sa vina în Capitala ca sa apere…cuceririle revolutiei.

Si apelul n-a fost în van. În zorii zilei de 14 iunie 1990, mii de mineri, infiltrati cu securisti, au împresurat Bucurestiul în ceea ce s-a numit mai apoi a treia mineriada, batând si schilodind sute de oameni nevinovati, oricine putea fi suspect. Au fost si morti, sase, conform oficialitatilor. Dar se pare ca au fost mult mai multi. Asa s-a reeditat cam ceea ce facuse Ceausescu în decembrie. Iar Ion Iliescu, considerat de unii ca fiind principalul vinovat, n-a suportat consecintele. E bine mersi si azi, dupa ce a "domnit" timp de 10 ani la Palatul Cotroceni.

Exista nenumarate "enigme" ale celor intamplate in perioada aceea, - una dintre ele fiind posibila implicare a lui Traian Basescu in formarea si directionarea garniturilor de tren cu mineri, catre Bucuresti. La 22 aprilie 2007 Dan Radu Rusanu, declara pentru Agentia Mediafax: „este un sacrilegiu sa-l auzi pe Traian Basescu, cel care a dirijat trenurile cu mineri, la 14-15 iunie 1990, cîntînd Imnul Golanilor din Piata Universitatii." Basescu a negat in repetate randuri afirmatiile de acest gen, spunand ca in 13-15 iunie 1990 nu era inca secretar de stat la Transporturi si ca a ocupat aceasta functie abia in octombrie 1990. Unii comentatori au spus ca se face o confuzie intre a 3-a mineriada ( cea din iunie 1990) si a 4-a, cand tot cu ajutorul minerilor era dat jos prim-ministrul Petre Roman si cand intr-adevar, ministrul transporturilor era Basescu, omul care nu a facut nimic pentru ca garniturile cu mineri sa nu ajunga la Bucuresti... Despre acestea, cititi AICI

La 13 iunie 2010, CT Popescu a scris urmatorul articol din care vom cita acum, ca preambul al materialelor ce urmeaza a va fi prezentate:

Dupa 20 de ani, marsul de comemorare a victimelor mineriadei din 14-15 iunie 1990 se desfasoara între demonstratii de protest ale pensionarilor amenintati sa moara nevinovati si cu zile dupa ce au fost mintiti cu sânge rece. Iar la putere se afla un partid al carui staroste a condamnat în mod oficial comunismul, adica acea orânduire ce pregatea în ultimii ani '80 rezervatii în care sa fie mânati pensionarii.

Ani în sir s-a lucrat la mitul Pietei Universitatii. Despre ce s-a petrecut acolo în lunile aprilie-mai 1990 s-a ajuns sa se faca vorbire ca despre un soi de Termopile, unde o mâna de "golani" ar fi înfruntat hoardele lui Iliescu. Ceea ce este un fals istoric. În luna si mai bine pâna la alegerile din 20 mai în care s-au desfasurat seratele cu muzica folk în Piata, nici picior de autoritate nu a intervenit în vreun fel, nici un "golan" nu a fost nici macar întrebat cu ce drept blocheaza carosabilul zile în sir. S-a cântat, s-a dansat în voie, s-au aprins brichete, s-au scuturat legaturi de chei. Oricine nu era un fan al manifestarii era calificat pe loc drept comunist, securist, iar apoi, de-a lungul vremii, drept fesenist, pesedist, iliescist. Subsemnatul sunt un bun exemplu în acest sens. Ani de-a rândul, multi dintre cei carora dintr-un motiv sau altul nu le convenea ce scriam sau spuneam, în lipsa de contraargumente la obiect, puneau aceeasi placa: vorbeste jigodia de Popescu, care a salutat venirea minerilor, care a spus ca bine a facut Iliescu ca i-a chemat, care s-a bucurat ca au fost batuti oamenii în Piata. Un sir de minciuni alimentate una din cealalta. În finalul textului de fata republic Spirala violentei, unicul articol scris de mine în perioada mineriadei, aparut pe 17 iunie 1990 (în zilele precedente, rusinoase pentru Adevarul, refuzasem sa apar cu vreun rând în ziar); o fac nu pentru cretinetii care vor continua sa ma insulte împotriva oricarei evidente, ci pentru cititorii de buna credinta care vor fi ajuns sa fie influentati de aceasta manipulare josnica.

Intoleranta, "talibanismul" fostilor "golani" sunt de fapt reactii de acoperire. Foarte putini dintre zecile de mii de insi adunati în Piata în perioada de maxima expansiune se numarasera printre cele doar câteva mii de români iesiti initial în strada în decembrie 1989. Piata Universitatii a fost o încercare de a mima o disidenta post factum, un reflex al lasitatii mergând pâna la complicitate cu calaul, de care daduse dovada sub ceausism practic toata populatia României.

Daca niste oameni s-ar fi adunat în negrii ani '80 ca sa cânte în Piata Universitatii "Mai bine mort decât comunist", as fi venit alaturi de ei stiind foarte bine ca aveam toate sansele sa-mi fie satisfacuta optiunea din cântec. În conditii de libertate însa, am considerat si consider aceasta actiune patetica si depasita. Un reflex subconstient al cântarilor si recitarilor colective conduse de Adrian Paunescu înainte de '89. Cine nu dorea ca Iliescu si FSN sa ramâna la putere avea la dispozitie mijloace politice democratice: sa voteze liber PNTcd sau PNL, pe Ratiu sau Câmpeanu sau sa înfiinteze un partid si sa prezinte un candidat propriu la presedintie. Ocuparea abuziva a Pietei a dus la rezultatul invers: Iliescu a fost votat cu înspaimântatorul procent de peste 80%.

Fireste ca, în România anului 1990, structurile si personajele comunistoide înca erau peste tot. Violentele din iunie au însemnat momente de reala bucurie pentru insi care se prelinsesera luni de zile pe lânga pereti, nestiind ce sa faca în noua lume - acum aveau iarasi un rost, sa-i puna la punct pe legionarii "cu steag verde", drogatii si derbedeii care voiau sa destabilizeze "tânara noastra democratie" ("Iliescu, daca vrei, te scapam de derbedei"). Pornind însa de la acest aspect indubitabil, s-a vehiculat ani de zile alt loc comun ilogic: Iliescu ar fi ordonat violentele ca sa termine cu opozitia. Ca Ion Iliescu ar fi putut sa se uite cu raceala bolsevicului experimentat la maltratarea unor oameni nevinovati si lipsiti de aparare, asta am înteles în 20 de ani de trai mediatic cu dl. presedinte ca nu era deloc imposibil. Dar, politic vorbind, Ion Iliescu nu avea nici un interes sa se petreaca mineriada....

Opozitia fusese practic desfiintata prin rezultatul zdrobitor al alegerilor. În Piata nu mai era, dupa 20 mai, decât zatul, o adunatura de declasati care se încapatânau sa ocupe ilegal spatiul public. Si totusi, interventia de curatare a Pietei, care ar fi putut sa fie ordonata a doua zi dupa alegeri, a fost amânata mai bine de 3 saptamâni, Iliescu tot sperând ca vor pleca singuri si nedorind, logic, taraboi. Ce s-a întâmplat în 13-15 iunie reprezinta, în mod evident, o scapare de sub control a situatiei de care Ion Iliescu este vinovat, dar nu o premeditare din partea lui. Din nou, "golanii" vor sa se "eroizeze", sa-si dea o importanta istorica pe care nu au avut-o.

Acum, în vreme ce în România criza cuprinde totul, si economia, si oamenii, în Polonia ea este exemplar tinuta sub control. Daca ne întrebam de unde ni se trage si de ce asa merg lucrurile, poate ar trebui sa suportam o clipa ridicolul compararii deceniilor de lupta crâncena, în strada, piept în piept, cu comunismul ale "Solidaritatii" poloneze, cu o editie pe dos a Cenaclului Flacara în 1990, la foc de tabara pe asfalt.

Spirala violentei

Ca pe 13 iunie a avut loc în Bucuresti o tentativa de lovitura de stat este un fapt a carui negare nu poate fi discutata decât în termenii cretinismului sau candorii, dupa cum se exprima dl. Razvan Teodorescu. Oricine s-a aflat în acele ore la Televiziune, la Interne sau la Politie poate rememora mirosul salbaticiei si fricii care pluteau în aer. E lesne de înteles ca imaginile din seara aceea, transmise de TVR si, mai ales, lipsa oricaror imagini vreme de 40 de minute, pe micul ecran, au creat, inevitabil, o stare de tensiune, de panica în întreaga tara. Ceea ce s-a întâmplat a doua zi în Bucuresti, începând cu primele ore ale diminetii, a fost o reactie, tot atât de inevitabila. Spirala violentei, odata initata, urca întruna. Aceasta reactie s-ar fi produs si în lipsa apelului prezidential, care a avut ca principal efect diminuarea creditului de care se bucura presedintele si guvernul. În aceste conditii, comportamentul grupurilor mineresti si muncitoresti nu a fost, si nici nu avea cum sa fie pasnic.

Faptul ca presa straina nu vrea sa vada decât violentele acestei, sa-i spunem, "politii civile", trecând cu nonsalanta peste cele întâmplate în 13, este un lucru cât se poate de iritant, dar asta nu înseamna ca aceste violente pot fi trecute sub tacere. Unul dintre aspectele cele mai grave îl constituie faptul ca alegerea victimelor s-a facut, de multe ori, pe baza unor denunturi urlate în gura mare sau a unor indicii tragicomice: parul lung sau barba la baieti, fustele scurte la fete.

Un comunicat Rompres, de ultima ora, ne pune însa pe gânduri în privinta identitatii faptuitorilor de violente din ziua de 14: conducerea PNTcd arata ca în ziua de 14 iunie, orele 17.00, un grup numeros de indivizi travestiti în mineri au patruns prin forta în sediul partidului din B-dul Republicii; înarmati cu rangi, topoare si târnacoape, acestia au procedat la maltratari grave, devastari si sustrageri...
Sursa:

Acum doar istoria mai poate face dreptate, iar noi va vom prezenta cateva aspecte ale evenimentelor de atunci....Va informam ca exista mai multe "rapoarte" asupra evenimentelor din iunie 1990.Cel mai important si tot odata cel mai obiectiv dintre acestea se gaseste numai in forma tiparita, intrucat in 1990 internetul era o necunoscuta. Sunteti norocosi daca il gasiti, informatia continuta este de "prima mana", intrucat a fost intocmit chiar dupa acele evenimente.

Noi va dam doar un link in acest sens, urmand ca dvs. sa-l cumparati, daca il mai gasiti:

Raport asupra evenimentelor din 13 - 15 iunie 1990, Bucuresti

Exista de asemenea nenumarate referiri la acele evenimente, insa cam toate au ca baza Raportul din 2010. Iata cateva linkuri:
Raport Mineriada 13-15 Iunie 1990

Despre evenimentele din Iunie 1990

Mineriada din 13-15 iunie 1990
VIDEO - Evenimentele din Iunie 1990

Cat despre noi, va vom prezenta:

Raport-rechizitoriu elaborat pe baza documentelor din dosarul 75/P/1998 privind perioada infractionala ianuarie-iunie 1990, dosar instrumentat de o echipa de procurori si politisti condusa de conf.dr. general-magistrat (rez.) DAN VOINEA care, în baza documentelor mentionate mai sus si în calitate de colaborator al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Românesc, a certificat realitatea celor prezentate în prezentul raport-rechizitoriu.

Peste 80.000 de pagini de documente din dosarul 75/P/1998 stau la baza acestui raport-rechizitoriu.  Copia  integrala a acestui dosar a fost obtinuta prin dispozitia Curtii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg.  Punerea la dispozitie a acestei copii a fost tergiversata un an si jumatate de autoritatile române. 

Datorita refuzului acestora de a pune în aplicare dispozitia CEDO, presedintele Asociatiei 21 Decembrie 1989, TEODOR MARIES, a recurs, în 2010, la un protest extrem – 78 de zile de greva a foamei, în urma caruia a fost obtinuta copia integrala a dosarului, la 20 de ani de la evenimente.
Acest raport-rechizitoriu va fi finalizat si tiparit la începutul anului 2011.

Autorii prezentului raport-rechizitoriu nu au dorit sa se substituie Justitiei,dar aceasta, spre dezonoarea ei, nu a elaborat înca un raport-rechizitoriu global despre cel mai bestial fratricid din istoria României, cu toate ca exista suficiente probe atât în dosarul 75/P/1998 cât si în alte documente, asa cum rezulta din paginile care urmeaza.

Pâna în prezent, Justitia a finalizat doar rechizitoriul din 27 iulie 2007 întocmit de colonelul-magistrat Viorel Siserman si confirmat de generalul-magistrat Dan Voinea din cadrul Sectiei Parchetelor Militare, pentru trimiterea în judecata a inculpatilor militari pentru uciderea si ranirea prin împuscare a unor persoane la data de 13 iunie 1990.

Multumim pe aceasta cale celor care au facut posibila elaborarea prezentului raport.

Continuarea AICI...( click link) 

WikiLeaks.ro documente