Search

sâmbătă, 28 ianuarie 2012

Afacerea Roşia Montană şi implicarea lui Traian Băsescu (I)

Chestiunea „Roşia Montană Gold Corporation“ începe să zgîndăre, tot mai mult, ambîţul domnului preşedinte Traian Băsescu. Se ştie că, de cîţiva ani buni (sau răi?), Traian Băsescu este un „fan“ tenace al acestei afaceri. Presa a cam scris (şi n-a prea scris, în afară de cîteva publicaţii) despre implicarea Băsescului şi a locotenentului său, Radu Berceanu, în respectiva afacere.
De atunci, domnul preşedinte a continuat să susţină proiectul (păgubos pentru zonă, dar, în primul rînd, pentru ţara noastră), dar a făcut-o oarecum în surdină, fără intervenţii directe şi zgomotoase. Probabil că „problema“ nu ajunsese încă la termenul scadent. Iată, însă, că de curînd, domnul preşedinte a ieşit din expectativă şi s-a deplasat, în persoană, în zonă, unde a pledat, fără reţinere, ba chiar cu o convingere suspectă, cauza firmei canadiene.
De ce, oare, domnul preşedinte (în ale cărui atribuţii constituţionale nu intra, în nici un caz, imixtiunea într-o asemenea chestiune!) a lăsat orice reţinere, orice prudenţă la o parte şi a intervenit brutal într-o problemă care era de resortul altor instituţii?
De ce a riscat să-şi atragă oprobriul populaţiei din zonă, dezaprobarea Academiei Române, sancţiuni din partea Parlamentului European (care, printr-o Rezoluţie, a interzis exploatarea cu cianuri!), dezavuarea unor organisme ecologice şi, în general, punerea la zid din partea oricărei minţi lucide şi responsabile?
 La o recentă emisiune „În gura presei“, Mircea Badea se întreabă, cu prefăcută candoare, ce interes ocult o fi avut preşedintele nostru, încît şi-a părăsit poziţia de expectativă şi a ieşit direct la atac? Păi, lucrurile sînt destul de clare, deşi Traian Băsescu, cu arhicunoscuta-i apetenţă pentru mistificarea situaţiei (atunci cînd este vorba de interesul său), a invocat raţiuni „înalte“, care ţin, vezi Doamne, de eficienţa economică, de asigurarea unor (numeroase!) locuri de muncă pentru oamenii din zona Munţilor Apuseni. Ba, chiar, a strecurat (cu aerul şmecheresc care-l caracterizează) argumentul că aurul exploatat va intra în posesia Băncii Naţionale. Adică, interesul naţional şi bunăstarea bieţilor români, care nu au locuri de muncă! Generozitatea (falsă!) a domnului Băsescu, precum şi ipocrizia cu care încearcă să transfere în altă parte miza întregii probleme, nu mai înşeală, din păcate (din păcate pentru el!) pe nimeni. Toată lumea ştie (dar puţini îndrăznesc să spună adevărul pe faţă) că domnul Băsescu are nişte „restanţe“ de plătit către domnul Sörös care şi-a pierdut, cu siguranţă, răbdarea şi exercită presiuni infernale asupra preşedintelui român, nemulţumit că acesta întîrzie rezolvarea chestiunii în sensul dorit de magnatul americano-maghiar (sau invers).
Doar astfel se explică părăsirea zonei Prudenţei de către domnul Băsescu şi ieşirea sa, directă şi intempestivă, de acum cîteva zile. Se dovedeşte, din nou, că Traian Băsescu este preocupat, din păcate, doar de satisfacerea interesului personal, şi prea puţin (am zice chiar deloc!) de cel naţional.
Domnul Băsescu este capabil să scoată ţara la mezat, pentru a-şi plăti datoriile faţă de cei care l-au susţinut să acceadă în funcţie, nesocotind reglementări internaţionale, poziţia unor înalte foruri europene şi, în primul rînd, interesele Poporului Român. Mai este nevoie de ceva care să dovedească imoralitatea acestui preşedinte de mucava, obstinat doar de propria-i bunăstare, chiar dacă aceasta presupune trădarea Interesului Naţional?
Geo Galetaru
Cititi si:
Afacerea Roşia Montană şi implicarea lui Traian Băsescu (II)
Băsescu vinde zăcămintele de cupru in valoare de 5 miliarde Euro cu... 46 milioane.... conform Codului Penal este "subminare a economiei nationale"!

6 comentarii:

  1. tocmai intirzierea l-a scos la rampa ,pentru ca soros cred ca i-a spus :ori exploatarea ,ori capul tau.Asa ca asta e cauza.In acest moment acest individ este tinut artificial acolo unde este pina ce rezolva anumite probleme,dupa care nu se stie,pentru ca nimanui nu-i plac oamenii usor manipulabili.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. (ACTORUL VASILE BUTNARU)Traian Basescu:Vasile,stai linistit in banca ta! Am sa te ajut cu cateva milioane de euro ca sa ducem impreuna Crucea Neamului Romanesc!

      Ștergere
  2. Si ce ne opreste sa iesim in strada cu zecile de mii si sa-i dam jos de fiecare data ? ... ? stiti ce ? ... lasitatea noastra ....:(

    RăspundețiȘtergere
  3. Actorul Vasile Butnaru:"Bogat si sarac" Bogatule,mana intinsa a saracului este de fapt Mana Lui Hristos care te Cheama la Mantuire.

    RăspundețiȘtergere
  4. (ACTORUL VASILE BUTNARU)Traian Basescu:Vasile,Rosia Montana este Noul Meu Proiect!

    RăspundețiȘtergere
  5. ies scantei din sabie, pestera neagra este in padurea alaba

    https://sites.google.com/site/goterasenmadrid/

    inca o clipa si zmeul a fugit in cu tot cu cal in spermarket

    RăspundețiȘtergere

Va rugam INSISTENT sa nu folositi un limbaj obscen. Nu ne obligati sa stergem unele mesaje, sau sa restrictionam comentariile. Va multumim.

Surse.org Blog Un Proiect Open Source

Surse.org Blog Un Proiect Open Source